Invitaţie la un tragi-comic priveghi dansant

Duminică seara, la Teatrul de Stat, este programat spectacolul „(Pe)trecerea sufletelor”, aşa că poate fi de folos să citiţi impresiile mele despre reprezentaţia de duminica trecută. Trebuie să spun în primul rând că m-a întristat numărul mic de spectatori prezenţi în sala Fantasio (de fapt, nu ştiu dacă pot să-i mai spun aşa, dar acesta e reperul pentru constănţeni, chiar dacă Fantasio a dispărut).

Este vorba despre un priveghi şi sunt convinsă că mulţi dintre noi am asistat la scene incredibile petrecute în asemenea ocazii, chiar dacă nu era vorba despre piese de teatru, ci despre viaţa reală. Deci subiectul este foarte ofertant, la noi, în Balcani, iar dramaturgul bulgar reuşeşte să obţină efecte maxime.

Mortul este jucat de Remus Archip, actor care pare specializat în roluri fără cuvinte interpretate foarte bine. Tot el a întruchipat beţivul care bântuie prin clubul de noapte din „Strangers in the Night” şi a fost, probabil, singurul actor care a înregistrat satisfacţii profesionale în urma acestei piese ratate.

Pe scurt, veniţi la priveghi, colegii mortului încearcă să-i ofere acestuia din urmă ultimele satisfacţii înainte de a părăsi lumea viilor: mâncare, băutură, muzică de petrecere, compania prietenilor, atingerea unei femei frumoase, plăcerea dansului… Da, chiar îl scot din coşciug şi îl proptesc la masă, îi aduc un lăutar şi o dansatoare la bară, îl manevrează pe ritmurile muzicii.

În schimb, apropierea morţii le prilejuieşte tuturor celor prezenţi concluzii asupra propriilor vieţi. Pe rând, participanţii la priveghi ocupă, accidental sau benevol, locul lăsat liber de mort în sicriu. Şi, cum revelaţia morţii – conştiinţa acută a faptului că pe fiecare îl aşteaptă undeva sicriul său, că vom muri cu toţii, că, mai devreme sau mai târziu, toate nimicurile de care ne agăţăm, toate amănuntele cărora le exagerăm importanţa îşi vor recăpăta dimensiunile reale şi vor fi copleşite de moartea implacabilă – ne face să ne reevaluăm viaţa, fiecare personaj trece prin procesul de iniţiere care îi coboară masca şi îi scoate la iveală obsesiile, frustrările şi natura intimă.

Când am vorbit de efectele maxime pe care le obţine dramaturgul bulgar, m-am referit atât la cele comice, cât şi la cele tragice, ceea ce face din „(Pe)trecerea sufletelor” un act artistic de valoare. Dar nu toate efectele sunt exploatate eficient de actori şi de regizorul Sorin Militaru. Bocitoarea plătită, de exemplu, deşi interpretată mai bine decât de obicei de Dana Dumitrescu, nu reuşeşte să se constituie într-o oglindă a personajelor, aşa cum ar trebui – de vreme ce, conceptual, bocitoarea ar trebui să exprime, pe lângă efectele de comic şi grotesc, sentimentele fiecăruia faţă de pierderea suferită.

Cel mai impresionant moment al piesei este ceea ce aş numi eu „dansul cu moartea”. Toate personajele sunt angrenate într-un fel de cadril care, prin coregrafie, prin ritm, prin muzică, atinge emoţional spectatorul, îi transmite dimensiunea copleşitoare a subiectului abordat şi îi înfăţişează propria evoluţie pe scena vieţii.

Din distribuţie, i-am remarcat cu plăcere pe Marian Adochiţei, Nicodim Ungureanu şi Cosmin Mihale. Iulian Enache nu a jucat la nivelul său valoric şi, de fapt, ultimele lui roluri îmi evidenţiază o involuţie artistică spre un manierism care înlocuieşte treptat autenticitatea interpretărilor. De fapt, îi înţeleg blazarea şi mi-o explic prin involuţia generală a scenei constănţene. Laura Iordan (văduva) şi Georgiana Mazilescu (dansatoarea la bară) îşi autodistrug evoluţia artistică, nereuşind să îşi moduleze vocea de scenă astfel încât să ajungă la spectatori fără microfoane şi fără răgete şi răguşeli deranjante.

Ca să concluzionez, „(Pe)trecerea sufletelor” (schimbarea titlului original „Cu sufletul nu-i de glumit” a fost o găselniţă discutabilă, parcă inspirată din titlurile de ştiri de la ProTv) este una dintre puţinele piese bune pe care le mai poate oferi scena constănţeană, dar trebuie să vă grăbiţi, oricând poate surveni ceva care să o scoată din repertoriu, aşa cum s-a întâmplat cu majoritatea producţiilor indigene.

Comentarii

comentarii

Etichete: , , , ,

Un comentariu to “Invitaţie la un tragi-comic priveghi dansant”

  1. Despre Lana ?i golurile apoase din lapte | AlinaVasiliu.ro Says:
    Iunie 11th, 2013 at 9:27 pm

    […] dou? femei. Mi-a adus aminte de rolul mortului pe care îl interpreta magistral într-o alt? pies? ?i m-am temut s? nu fie o predestinare la mijloc. Este un b?rbat bun, dovad? c? nu-i put […]

Comenteaza

Pagini