Fratele „scai” şi sora divă
Publicat de Alina Vasiliu
Recomand „Scaiul”, e o comedie franţuzească la care se râde copios. Iar principala sursă a comicului este jocul lui Mihai Sorin Vasilescu, distribuit în rolul unui general sud-american burtos, care amestecă româna cu spaniola (îmi imaginez cât este de savuros textul francez original), spre deliciul fanilor de telenovele. Comicul de limbaj reiese din echivoc şi din cuvintele pocite, fiind foarte facil de receptat.
Un alt actor foarte bun este Pavel Bârsan, în rolul notarului cu veleităţi poetice Bonzin, personaj pe care toată lumea îl ridiculizează şi care-şi primeşte cu demnitate şuturile, scoţând maximum de efecte comice din statutul său. La fel, Iulian Enache, un Fontanet evitat de prieteni pentru că îi miroase gura, a umplut cu talent costumele rigide, care reuşesc să facă din el un omuleţ scund şi caraghios.
Dana Dumitrescu (Lucette) are, în sfârşit, un rol care i se potriveşte, ea întruchipând cu succes personaje joviale şi uşuratice. Scaiul Lucette se agaţă de tânărul ei iubit, disperat să scape de ea pentru a se căsători, dar prea laş pentru a-i spune în faţă că nu o mai vrea pe drăguţa cântăreaţă de şantan. Iubitul respectiv, Bois D’Enghien este Adrian Dumitrescu, un băiat care nu are nici o legătură cu actoria, decât, poate, faptul că e fratele din viaţa reală al actriţei Dana Dumitrescu. Legătură de rudenie care ei nu-i foloseşte pe scenă, căci este mereu preocupată să-l ajute şi să-l ridice în ochii spectatorilor. Deci nu se ştie cine este, până la urmă, scaiul…
Având un rol în care este aproape în permanenţă pus în situaţii dificile, junele se agită, se pripeşte, dă bâlbe, transpiră de atâta agitaţie, îşi deranjează hainele de pe el, cârlionţii i se lipesc de frunte, iar burta îi iese în relief. Acum, nu ştiu care femeie ar mai fi atrasă atât de „fatalmente” de unul care arată mai mult a vânzător la aprozar decât a tânăr spilcuit din înalta societate!
Este cu deosebire penibil într-o scenă care pare să fie o timidă inserţie de musical. El şi logodnica Vivienne (Loredana Luca), pretind, în faţa guvernantei englezoaice, că sunt profesorul de canto şi eleva care cântă în duet, făcându-şi, de fapt, planuri. Băiatul n-are treabă nici cu muzica, sunetele emise fiind de-a dreptul deranjante, chiar şi pentru partenera sa, probabil.
Am remarcat revenirea lui Eugen Mazilu, în rolul Chenneviette, fost iubit al Lucettei, rămas apropiat şi dependent financiar de divă. Este corect, dar parcă şi-a pierdut apetitul pentru jocul de teatru şi bucuria de a intra în pielea personajului.
Demne de laudă sunt costumele, absolut fascinante, create de Luana Drăgoescu. Rochiile, mai ales, prin combinaţii de culori şi croieli, indică o creatoare cu intuiţie şi talent.
În concluzie, un spectacol drăguţ, care descreţeşte frunţile după o săptămână încărcată şi obositoare. (decembrie 2007)
Noiembrie 19th, 2013 at 8:49 am
Recomand..!