Băeți de băeți cu traume arhaico-mitologice. Ca noi toți.

  • Văzut duminică, 23 iunie 2019, la Teatrul de Stat Constanţa, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru „Miturile cetăţii”, ediţia a patra

Medea’s Boys, producţie a Teatrului Apollo 111, este un spectacol complex, foarte bine construit, cu șase actori talentați și frumoși și cu un text ingenios care intercalează creativ fragmente din Medeea lui Euripide.

Departe de a demitiza, cum ar fi fost de așteptat după interacțiunile din debutul spectacolului, împănate cu limbajul colorat, obscen pe care îl folosesc băieții când sunt doar între ei, cu dese referiri explicite la organe sexuale și relații sexuale, cu fruste, bărbătești contacte fizice, chiar cu tente de agresivitate, Medeas boys ne determină să facem un salt peste timp și să conștientizăm substratul mitologic al psihicului uman.

Avem datele mitologice care, puse frumos pe tablă și analizate (cum chiar o face, simbolic, unul dintre personaje), ne pot da rezultatul vizibil azi. Cumva, din palimpsestul pe care-l reprezintă inconștientul colectiv, Ionuț Sociu (scenarist) și Andrei Măjeri (regizor) fac să izbucnească la suprafață substratul arhaico-mitologic, ca o cheie de interpretare pentru traumele şi tarele prezente ale umanității, pentru misoginism, pentru rasism, pentru tragedia refugiaților, pentru tot soiul de temeri înăbușite, din care izvorăsc intoleranțele și care ne transformă, ocazional, în monștri.

Povestea este simplă și ingenioasă: șase argonauți (dintre cei 50 de tovarăși ai lui Iason în aventura căutării „lâniței de aur”) fac o băută la beach bar-ul deschis de unul dintre ei. Sub influența shot-urilor de alcool, bătute de masă bărbătește, marinărește, și ingurgitate cu strigătul „de luptă” Argo!, sub influența pastilelor de MDA, drog psihedelic a cărui denumire – ME-DE-A – duce cu gândul, desigur, la eroina lui Euripide, la personajul principal al legendei argonauților, băieţii de băieţi își amintesc și retrăiesc cea mai importantă aventură din viața lor.

Dintre cei șase, unii au numele de legendă ale argonauților – Orfeu (Alex Chindriş), Esculap (Alexandru Ion), Euphemus, fiul lui Poseidon (Florin Aioane), iar celorlalți scenaristul le-a inventat nume având corespondent mitologic, dar și sonorități apropiate de numele actorilor: Myros (Alex Mirea) şi Gyros (Vlad Ionuţ Popescu) care sunt, de fapt, gemenii Castor și Polux, și Triphos, fiul lui Dionysos (Eduard Trifa), care nu știu pe cine, dintre mulții fii ai acestui zeu, reprezintă.

În scenariul paralel, al lui Euripide, Triphos devine Medeea, Esculap devine Iason, Euphemus devine Creon, Orfeu devine Creusa, iar cei doi gemeni joacă rolurile celor doi fii ai Medeei.

Foarte interesant și paradoxal este faptul că cei șase bărbați care oscilează între două planuri – petrecerea din beach bar și tragedia Medeei – abordează cu umor, cu ironie rolurile din tragedia antică, fără, însă, a pierde din interpretare tragicul și profunzimea, ceea ce generează catharsisul. Subtilitate ce poate fi contabilizată cu un mare plus atât în dreptul actorilor, dar mai ales în contul regizorului.

Textul abundă de simboluri și de duble înțelesuri, ceea ce dă naștere uneori la frustrări (ale mele) pentru că nu toate pot fi încasate corespunzător și digerate cum trebuie. Trebuie să recunosc că am rămas cu o dorință intensă de a citi scenariul lui Ionuț Sociu pentru a-l „hermeneutiza” satisfăcător (pentru mine).

Apariția din final a celor șase, total nuzi, oferă, pe lângă satisfacția estetică (ei, da! – iar aici, ca să nu fie alte interpretări, fac trimitere la paradigma frumosului la vechii greci), pe aceea de a contempla ființa umană arhetipală, dezbrăcată de personaje, de identități precise, dar purtându-și în continuare traumele.

Comentarii

comentarii

Etichete: , ,

Comenteaza

Pagini