Două actriţe şi şase femei
Publicat de Alina Vasiliu
Nu mi-a plăcut Teodora Mareş în reprezentaţia de sâmbătă cu „8 femei”, de Robert Thomas. Rolul său era al unei femei cu personalitate care ar fi trebuit să domine scena în permanenţă. Vă aduceţi aminte de Catherine Deneuve în rolul acesta? Teodora a fost şovăielnică, slabă, delicată pe alocuri, lăsându-se sabotată de o Diana Cheregi care şi-a arătat, fără efort, tot potenţialul comic pe care-l stăpâneşte. Au fost scene în care spectatorul nu se putea concentra deloc la discursul firav al lui Gaby (Teodora Mareş), pentru că Mamy (Cheregi) se foia, trăgea câte o duşcă sau comenta prin captivante onomatopee.
Tot farmecul acestei piese stă în capacitatea şi talentul actriţelor de a-şi contura personajele astfel încât fiecare să iasă în lumina reflectoarelor cu maximă claritate şi strălucire. Să identificăm cu plăcere, în raport cu victima invizibilă, bărbatul casei, soţia infidelă, soacra zgârcită şi beţivancă, fiica rătăcitoare care se întoarce „cu burta la gură”, fiica adolescentă cam zurlie, sora care a apucat-o pe căi rele în tinereţe, amanta menajeră, cealaltă menajeră, dedată jocului de cărţi, şi cumnata fată bătrână, care visează la o „romanţă” cu soţul surorii sale mai norocoase.
Toate ar fi avut motive să-l fi omorât pe Marcel, care se dovedeşte a nu fi fost mort, ci doar farsor. Un farsor care, pus în faţa femeilor sale aşa cum sunt ele cu adevărat, se sinucide în final, fără să fi apărut în scenă. Doar intriga aceasta poliţistă te ţine pe scaun, precum şi performanţa Dianei Cheregi şi a Cristinei Oprean (mătuşa Augustine).
Celelalte şase – doar nişte femei, o ceată de gaiţe care vorbesc ba prea tare, ba prea încet, joacă prea prost şi nu se ridică la înălţimea unui teatru „de stat”. Cel puţin Gabriela Belu, care a jucat rolul doamnei Chanel, menajera vicioasă, nu avea ce căuta în scenă. Nici sare, nici piper, o interpretare plată, acceptabilă doar pentru o scenetă de amatori.
Mâna regizorului – Răsvana Cernat – nu s-a văzut aproape deloc, majoritatea momentelor care au stârnit reacţia publicului fiind provocate de găselniţe şi improvizaţii ale celor două actriţe mai sus lăudate. Nici costumele nu sunt foarte inspirate, părând cumva improvizate sau prea mari pentru măsurile actriţelor îmbrăcate O impresie de „ca pe gard”. Cu o excepţie, actriţa din rolul Pierrette părând să fi luat proporţii în ultima vreme, poate pentru a reuşi să umple rochia roşie şi exagerat de sexy.
Colega mea care a asistat la premieră spune că atunci a fost altceva. Acordându-i credit, concluzia poate fi că lunga pauză a afectat montarea şi că ar fi necesare mai multe repetiţii la teatrul constănţean. Sau, poate, unde nu se mai numeşte teatru naţional, actorii şi regizorii şi-au permis să lase mai jos ştacheta… (decembrie 2007)
