Aromânii din Albania refuză să devină masă de manevră pentru revendicări teritoriale
Publicat de Alina Vasiliu
1.03.2010
# Ei vor să fie recunoscuţi ca minoritate naţională românească şi luptă împotriva încercărilor de a fi asimilaţi abuziv minorităţii elene din Albania # Organizaţia nereprezentativă „Consiliul Armânjilor” promovează panelenismul şi lucrează pentru dezbinarea etniei
Aromânii din Albania sunt îngrijoraţi în perspectiva recensământului care va avea loc în 2011. În contextul în care nu sunt recunoscuţi ca minoritate naţională, aparţinând românismului, ei au constatat că nici formularul pe care cetăţenii albanezi îl vor completa la recensământ nu conţine opţiunea de a se declara aromâni sau „rămăni”, aşa cum se consideră ei, ci doar opţiunea „vlah”, care poate fi confundată cu denumirea pe care şi-o dau aromânii din Grecia, aceştia din urmă identificându-se însă cu naţiunea elenă şi cu minoritatea elenă din Albania. Adăugarea aromânilor din Albania la minoritatea elenă ar oferi o justificare în plus celor care vor ca întregul sud al Albaniei să fie recunoscut drept zonă de predominanţă etnică greacă, fără respect pentru identitatea aromânilor sau a albanezilor ortodocşi. Ar fi readusă astfel în discuţie controversa privind „Epirul de Nord”.
Potrivit Atlasului Demografic al Albaniei (2003), în Albania trăiesc peste 139.000 de aromâni, faţă de 992, cât este cifra oferită de MAE albanez în anul 2007. Aromâni care vorbesc acelaşi dialect ca şi aromânii fărşeroţi din Dobrogea. Un dialect pe care, dacă suntem atenţi, îl înţelegem bine, pentru că este foarte asemănător cu româna.
Majoritatea lingviştilor sunt de acord că aromâna este un dialect al limbii române, alături de dacoromână (româna pe care o vorbeşte majoritatea la Nordul Dunării), meglenoromână şi istroromână, iar România şi-a asumat corect, de-a lungul timpului, rolul de patrie mamă pentru aceşti cetăţeni ai Albaniei.
În noiembrie 2009, la Congresul Aromânilor, desfăşurat în capitala Albaniei, l-am auzit pe actorul Ion Caramitru, preşedinte al Societăţii de Cultură Macedo-Română, evocând înaltele personalităţi ale culturii româneşti care s-au implicat în susţinerea cauzei aromânilor, acest „avanpost al românismului în Balcani”, după expresia lui Nicolae Bălcescu. Păstrarea limbii şi a obiceiurilor a fost susţinută cu fonduri pentru înfiinţarea de şcoli şi biserici aromâne. Fluxul de fonduri dinspre România către aromânii din Albania a fost întrerupt odată cu instaurarea dictaturii comuniste în cele două ţări şi a fost reluat după 1989, dar la un nivel mult redus.
Pericolul pierderii identităţii
Chestiunea aromână este mai gravă decât pare la prima vedere, pericolul care ameninţă această etnie fiind acela al asimilării în cadrul altor popoare şi al pierderii limbii şi tradiţiilor păstrate de-a lungul secolelor. Iar ameninţările sunt perpetuate pe mai multe căi.
Principala problemă a aromânilor din Albania este faptul că nu au fost recunoscuţi ca minoritate naţională în cadrul statului albanez, ci doar ca minoritate etnolingvistică. Această calitate nu le conferă dreptul la şcoli, biserici sau presă în limba maternă ori la reprezentare în structurile de conducere ale statului ai cărui cetăţeni loiali sunt, cu toate că statul român oferă aceste drepturi minorităţii albaneze din România, ceea ce ar trebui să oblige la reciprocitate pentru aromâni.
De altfel, Opinia asupra Albaniei a Comisiei Consultative a Convenţiei-Cadru pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale recomandă ca autorităţile albaneze să întărească dialogul cu reprezentanţii minorităţii vlahe/aromâne, astfel încât să se găsească soluţii la solicitările acestora (o recomandare similară îi priveşte şi pe etnicii bosniaci, nerecunoscuţi ca minoritate).
Recensământul care va avea loc în 2011, dacă s-ar desfăşura corect, conform recomandărilor Comisiei Consultative a Convenţiei-Cadru pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale în Europa, ar putea reprezenta o şansă de a arăta adevărata dimensiune a minorităţii aromâne şi de a convinge astfel statul albanez să îi acorde statutul la care are dreptul.
Însă intenţia declarată a premierului Sali Berisha de a organiza recensământul astfel încât să fie înregistrate etnia, apartenenţa religioasă şi limba maternă a cetăţenilor este contestată de radicalii albanezi, care susţin că numărul membrilor comunităţilor minoritare ar putea fi umflat, ameninţând integritatea ţării. Principala temere este faţă de comunitatea elenă, de la care este de aşteptat să formuleze cereri de autonomie teritorială în cazul în care va obţine un procent semnificativ după recensământ.
Eroare de tehnoredactare?
Pe de altă parte, acest recensământ este perceput ca o ameninţare şi de aromâni, din cauza faptului că formularele care au fost făcute publice nu conţin opţiunea de apartenenţă la grupul etnic aromân, ci doar opţiunea pentru etnia „vlah”. Dar această din urmă denumire este revendicată de aromânii care trăiesc în Grecia, eleno-vlahi, şi care susţin că sunt parte a poporului elen, fiind reprezentaţi de Liga Panelenică a Vlahilor din Grecia.
Astfel, aromânii albanezi, care se consideră de origine română, ar putea fi contabilizaţi, din cauza acestei ambiguităţi, în dreptul minorităţii elene, care abia în acest fel ar ajunge la un procent considerabil din populaţia Albaniei. Iar pretenţiile la autonomie teritorială sau pretenţiile Greciei de a controla indirect teritorii care fac parte din statul albanez („Epirul de Nord”), ar putea creşte proporţional.
De fapt, statul elen şi-a urmărit permanent interesele în „Epirul de Nord”, ducând o campanie constantă de asimilare în primul rând a aromânilor, dar şi a albanezilor, pentru a dobândi o cât mai mare pondere în regiune. Avantajele pe care le oferă oamenilor în schimbul declarării ca etnici greci sunt considerabile: acordarea dreptului de muncă şi de rezidenţă pe teritoriul Greciei (membră a Uniunii Europene, spre deosebire de Albania, care aspiră la integrare), dreptul la educaţie gratuită pentru copiii imigranţilor, dreptul la pensie etc..
Deci este interesant de remarcat că ambiguitatea formularului de recensământ nu este în favoarea statului albanez. Aromânii din Albania au luat poziţie publică faţă de ceea ce ei numesc o probabilă „eroare de tehnoredactare” şi au cerut remedierea, prin reformularea opţiunii etnice după cum urmează: „vlah/rămăn (aromân)”, „rămăn” fiind numele pe care şi-l dau aromânii din Albania, iar „aromân”, numele internaţional recunoscut al etniei. În comunicatul remis presei albaneze, asociaţia menţionează şi suspiciunea faţă de „eventuala instrumentalizare a recensământului în beneficiul unor terţe interese exterioare Albaniei”. Preşedintele Asociaţiei Culturale „Aromânii din Albania” (ACAA), Vangjel Shundi, a declarat pentru Cuget Liber că a cerut să se întâlnească personal cu ministrul de stat care răspunde de recensământul din 2011, Geng Pollo, care el însuşi este de origine aromână, aşteptând şi acum o invitaţie din partea oficialului albanez.
Ajutorul României le-a permis să-şi păstreze identitatea
Nu este primul demers oficial al asociaţiei, care a cerut în repetate rânduri recunoaşterea ca minoritate naţională – asemenea minorităţilor greacă, macedoneană şi sârbo-muntenegreană, prin memorii adresate Preşedinţiei, Consiliului de miniştri, Parlamentului şi Ministerului de Externe ale Albaniei. Un răspuns, negativ şi tendenţios, a primit numai din partea acestei din urmă instituţii.
Conducerea asociaţiei a participat la o întâlnire cu fostul ministru de Externe, Lulzim Basha, pledându-şi cauza şi arătând sprijinul pe care l-a primit de-a lungul timpului de la statul român şi sacrificiile făcute de aromâni pentru a perpetua învăţământul în limba aromână în cele două şcoli din Korcea şi Pogradeţ. „Ne-a întrebat ministrul «De ce cereţi să fiţi minoritate românească, când statul român nu se interesează de voi?» şi i-am arătat câte şcoli şi biserici aromâne au fost în Albania înainte de dictatură, şi toate cu sprijin românesc. Iar acum încă suntem ajutaţi, chiar dacă mai puţin, iar ambasadorul român din Albania (E.S. Viorel Stănilă – n.r.) menţine o legătură foarte apropiată cu noi. Ajutorul României ne-a permis să ne păstrăm identitatea până în ziua de astăzi.”, a mai spus Vangjel Shundi.
Pericolul din interiorul minorităţii
În timpul discuţiei pe care am purtat-o cu reprezentanţii aromânilor din Albania, preşedintele mai sus citat, Vangjel Shundi, secretarul general Robert Collaku şi Jani Gusho, a reieşit o preocupare, poate chiar mai mare decât cea manifestată în privinţa recensământului, faţă de ereziile din interiorul etniei, care atentează grav la identitatea şi istoria aromânilor. Mai precis, faţă de „talibanii românofobi”, cum au fost calificaţi membrii organizaţiilor „neoaromâniste” în cadrul Congresului Internaţional al Aromânilor, desfăşurat la Tirana în luna noiembrie 2009.
Este vorba despre pretenţia organizaţiilor „neoaromâniste”, reprezentate de „Consiliul Armânjilor” – care încearcă să-şi câştige prozeliţi mai ales printre aromânii din Albania, o comunitate foarte consistentă – de a nega originea cunoscută şi atestată a etniei ce se consideră parte a poporului român, înlocuind-o cu teoria fantezistă a unei populaţii aparte – armânji – popor regional vorbind o limbă neo-latină, cu dublă origine, greacă şi latină.
Dacă acest „Consiliu al Armânjilor” face presiuni pentru recunoaşterea aromânilor ca minoritate naţională chiar în patria mamă – România, nu aceleaşi pretenţii le are faţă de Grecia, unde se poartă cu mănuşi, încercând să obţină susţinere pentru ca organizaţia să dobândească statut participativ la Conferinţa INGOs (pentru organizaţii neguvernamentale internaţionale) a Consiliului Europei (cerere contestată de reprezentanţii Greciei şi Bulgariei).
Într-o scrisoare adresată acestui organism european şi oficialităţilor Greciei, „Consiliul Armânjilor” încearcă să le câştige bunăvoinţa, scriind negru pe alb: „Consiliul Armânjilor nu a vizat niciodată o soluţie de tipul «minoritate naţională» pentru vlahii aromâni din Grecia, care fac parte din patrimoniul naţional al acestui stat, considerat de ei ca patrie.”
Este foarte clar că demersurile acestei organizaţii sunt contrare intereselor promovate de aromânii din Albania, panelenismul declarat situându-i exact de cealaltă parte a baricadei, în chestiunea recensământului. Dacă aromânii vor cu orice preţ să evite a fi asimilaţi abuziv minorităţii elene, pentru a nu deveni masă de manevră pentru interesele teritoriale ale Greciei, poziţia oficială a „Consiliului Armânjilor” favorizează o eventuală manipulare în sensul satisfacerii acestor interese.
„Ne-am gândit să facem o petiţie către preşedintele României…”
Sesizând corect contradicţia între demersurile Consiliului Armânjilor, preşedintele Asociaţiei Culturale „Aromânii din Albania”, Vangjel Shundi punctează: „Dacă ţin partea panelenismului, să ceară în România statut de minoritate greacă, nu minoritate aromână!”
Reprezentanţii acestei organizaţii sunt criticaţi de liderii aromânilor din Albania: „Nu suntem de acord cu Canacheu [Constantin] şi cu Samara [Stere]. Ei au adepţi şi în Albania, dar credem că aceştia îi sprijină din interes. Ei caută profitul. În loc să investească banii pe care îi au în şcoli, ca să ne păstrăm limba, ei investesc în conferinţe şi ne dezbină. Ne-am gândit chiar să facem o petiţie către preşedintele României pentru a-i atrage atenţia cum speculează aceşti oameni.”.
România trebuie să-şi asume răspunderea pe care o are faţă de aromâni!
Este evident că problemele aromânilor din Albania au ajuns într-un punct de cotitură, prevestit nu demult de discursul ambasadorului României în Albania, în cadrul Congresului Aromânilor care a avut loc la Tirana: „Avertismentele sunt foarte serioase şi timp nu a mai rămas. Cauza aromânească ar putea ajunge obiect de tranzacţie la nivel european”, spunea E.S. Viorel Stănilă în noiembrie 2009.
Este momentul în care o reacţie fermă a statului român ar fi de dorit, în sensul Rezoluţiei adoptate de Congresul Internaţional al Aromânilor, şi anume: „ România să-şi asume deplin răspunderea pe care o are faţă de românitatea balcanică; să se exprime public, la nivel diplomatic, în sensul acesta; să continue şi să intensifice demersurile de susţinere a aromânilor de pretutindeni pentru a fi recunoscuţi ca minorităţi naţionale în ţările în care trăiesc”.