Strangers in the night – un spectacol malformat

„Strangers in the Night” este ca o sarcină care a mers prost de la început, cu risc perpetuu de avort spontan, cu gravida îndopată cu diverse tratamente, cu ginecologi schimbaţi în speranţa că vor salva fătul ameninţat atât de condiţii extrinseci cât şi de o zestre genetică de proastă calitate. A ieşit un malformat căruia i-am fi preferat un chiuretaj cinstit, în primele trei luni de la concepţie, variantă care nu ar fi presupus atâtea cheltuieli inutile.
Un compromis de la cap la coadă, spectacolul care a deschis stagiunea 2009 – 2010 nu face cinste Teatrului de Stat şi pare de rău augur pentru viitor. Aflat în pregătire de un an, musicalul şi-a schimbat regizorul de două ori (Sorin Militaru fiind cel înscris, în cele din urmă, pe certificatul de naştere), distribuţia în mai multe puncte esenţiale şi nu pare să aibă vreo semnificaţie în strategia repertorială. Presupunând că există aşa ceva…
Este un lejer happening cu personaje care au trăit în preajma sau în vremea celebrului Rat Pack (literal, haita de şobolani) al lui Frank Sinatra – grupul de show-mani format din Dean Martin, Sammy Davis Jr. şi alte vedete ale anilor ’60. Este menţinută ideea de haită, Bob fiind masculul alfa aflat la apusul carierei, obosit, bolnav, consumat de viciul alcoolismului, dar refuzând gândul retragerii şi continuând să-şi facă numărul cu o voce obosită şi cu glumiţe răsuflate. Apare Billy, masculul alfa tânăr, care cântă mai bine, are mai mult farmec şi succes la dame şi îi ia, în cele din urmă, iubita, pe Melody. Chiar dacă o înşela cu orice ocazie şi o desconsidera, acesta este momentul în care Bob îşi conştientizează sfârşitul şi îşi face ieşirea tragică din scenă.
Actorul în apusul carierei, cu glumele sale tocite, poate avea un oarecare farmec desuet pe care cred eu că Liviu Manolache (retras din rol) l-ar fi redat mai bine, dar Iulian Enache l-a ratat complet. Poate pentru că nu are talent de comediant sau poate pentru că pur şi simplu nu ştie să spună bancuri (chiar dacă le-ai auzit de zeci de ori, bancurile te pot face să râzi dacă sunt spuse de persoane cu har).
Melody – Mirela Pană a avut o evoluţie marcată de emoţii (poate pentru că nu a mai jucat de foarte multă vreme) şi de reacţii deplasate: în finalul unui număr de dans în costumaţii cvasi-naziste, cu mustăcioare hitleriste desenate pe faţă, a scuipat în sală şi a ieşit din scenă cu un gest obscen căruia nu i-am găsit semnificaţia. Şi mi s-a părut că a ratat înţelegerea personajului. Cred că Melody trebuia să fie femeia nefericită, dar docilă, care îşi găseşte refugiul în braţele amantului mai tânăr numai din cauza nepăsării celui pe care îl iubeşte cu adevărat, dar se simte vinovată din această cauză şi ar aştepta numai un semn pentru a se întoarce în braţele lui Bob. Mirela Pană a făcut o Melody cam căţea, iniţial cu accese de gelozie faţă de flirturile lui Bob, dându-i apoi cu tifla amantului părăsit şi făcându-i în ciudă la braţul lui Billy.
Am remarcat calitatea proastă a traducerii şi/sau incompetenţa traducătorului (Dan Stoica, cel care a fost, iniţial, şi regizor, dar l-au înlocuit, de bun ce era), deşi nu a avut mare lucru de tradus… Nu ştiu cum aş putea să calific greşeli gramaticale şi de stil ca „ne-am cunoscut acum multă vreme în urmă” (exprimare pleonastică – corect ar fi fost ori „ne-am cunoscut cu multă vreme în urmă”, ori „ne-am cunoscut acum multă vreme”), „nu pot să plec fără ca să nu ciocnesc un pahar” (corect „nu pot să plec fără să ciocnesc un pahar”) sau „ne-am întors de-acolo de unde am pornit” (corect „ne-am întors acolo de unde am pornit”). Şi actorii ar trebui să-şi supravegheze dezacordurile gramaticale, necunoaşterea textului generând multe asemenea accidente de limbaj, poate involuntare, dar cu urmări negative pentru public.
Din punct de vedere muzical, spectacolul a fost salvat de instrumentişti şi de performanţa Elenei Gatcin, pianistă şi cântăreaţă (membră a trupei „Edict”), care s-a ocupat şi de pregătirea colegilor de scenă. A fost cam lung şi cam plictisitor, dar nu au cântat rău (deşi au cântat cam mult, faţă de cât au vorbit) nici Iulian Enache, nici Florina Diaconu, nici Georgiana Mazilescu, nici Mirela Pană, nici Laura Crăciun. Iar tânărul Adrian Alexandru, care am înţeles că este cântăreţ de profesie, a jucat cu un oarecare farmec rolul lui Billy.
Zic „am înţeles” pentru că informaţiile privitoare la spectacol au fost cam sărăcuţe şi primite „din gură în gură”, din programul de sală lipsind până şi distribuţia rolurilor – sunt înşiraţi actorii şi cântăreţii fără a se preciza personajele pe care le interpretează. De fapt, programul de sală este o istorie a lui Frank Sinatra şi a evergreen-urilor sale, lipsind orice referinţe despre musicalul de pe scenă. Doar câteva cuvinte despre cei doi autori austrieci fără prea mare notorietate (Markus Gull şi Peter Hofbauer) şi multă poliloghie despre dragul de Frankie, pe care doar fanii au putea-o aprecia.
„Boring Strangers in the Night” – aş numi eu spectacolul. Şi nu-i dau prea multe şanse în faţa publicului constănţean, care nu a umplut sala nici măcar la avanpremieră şi la premieră. (septembrie 2009)

Un comentariu to “Strangers in the night – un spectacol malformat”

  1. Umflarea mu?chilor în cultur? sau cum s? resuscitezi oale ?i ulcele... - Constan?a noastr? Says:
    August 10th, 2016 at 9:56 pm

    […] pentru a adormi vigilen?a nostalgicilor, dintre care îmi aduc aminte de o catastrof? numit? Strangers in the Night. Alea au fost, s-au terminat, de ani de zile teatrul din Constan?a nu mai monteaz? a?a ceva! […]

Comenteaza

Pagini