Cetăţean în Anomalia
Publicat de Alina Vasiliu
Zilele trecute citeam, şi nu-mi venea să cred, că vecinii lui Cireaşă (patronul celebrului şi zgomotosului club din centrul Constanţei) încă se luptă, în justiţie, pentru a putea dormi liniştiţi în casele lor proprietate personală. Cunoscând problema de ani de zile, m-am revoltat, gândindu-mă că ar fi trebuit rezolvată până acum, dreptatea fiind atât de evident de partea celor care nu cer decât linişte.
Apoi mi-am revenit, amintindu-mi în ce ţară şi în ce oraş trăiesc, amintindu-mi zecile de anomalii care ne revoltă zilnic. Zic mersi că restaurantul de vizavi este închis, altfel aş fi făcut şi eu nopţi albe, ca vara trecută, ascultând ţimbalele de la nunţile ţigăneşti sau „strigatul darului” de la nunţile româneşti şi telefonând în zadar la poliţie. Acum mai am „doar” disconfortul provocat de zecile de motociclişti care fac curse pe Traian, rulând, cu viteze ameţitoare şi zgomot incredibil, în creierul nopţii, fără ca poliţiştii sau codul rutier să fie în vreun fel deranjaţi. Şi mai trebuie să-i ascult, tot la ore târzii, pe şmecherii care şi-au pus megafoane pe maşini şi se distrează purtând conversaţii care se aud până la gară. Sau pe băieţaşii care petrec în parcare şi pun manele la casetofonul autoturismului. Dar ce le pasă poliţiştilor?!
Ce le pasă poliţiştilor că maşinile sunt parcate pe trotuare, iar pietonii circulă pe carosabil?!
Ce le pasă guvernanţilor că sunt prea puţini poliţişti în Constanţa pentru câte încălcări ale legii ar trebui pedepsite?!
Ce le pasă alegătorilor că preşedintele CJC doarme în intersecţie sau în alte locuri publice?!
Ce le pasă edililor că cel mai scurt drum pe care o pot apuca ambulanţele spre spital (strada Nicolae Iorga) are doar o bandă pe sens, aglomeraţia de maşini aproape îl blochează, iar bolnavii au de suferit?!
Ce le pasă că unul sau altul construieşte blocuri în parc, fără a avea autorizaţie?!
Ce le pasă legiuitorilor că, în România, copiii fac copii?!
Ce ne pasă nouă că judecătorii protejează reputaţia interlopilor audiindu-i în şedinţe secrete?! Ce ne pasă că o judecătoare prinsă matoală la volan a ajuns să acuze de abuz în serviciu poliţiştii care au prins-o?!
Ce ne pasă că jurnaliştii care au curajul să exprime adevărul sunt puşi să plătească daune imense unor inşi dubioşi?!
Ce ne pasă că la noi alimentele sunt de două ori mai scumpe decât în Europa, salariile, de trei ori mai mici, iar pensiile, jenante de-a dreptul?!
Ce ne pasă că băncile şi societăţile de asigurări îşi bat joc de noi cu tot felul de comisioane, taxe şi cu dobânzi ridicol de mari?! Că plătim procent din salariu pentru sănătate, dar, când ajungem în spital, trebuie să ne cumpărăm medicamentele?! Că plătim procent din salariu pentru asigurări sociale, dar alocaţia de creştere a copilului este egală, indiferent de salariul respectiv?!
Ce ne pasă că, sosiţi în vacanţă, pe litoral, turiştii sunt jecmăniţi de-a dreptul, la fiecare colţ de stradă, cu preţuri care sfidează bunul simţ?!
Ce ne pasă că unii se cred stăpânii plajelor şi ne împiedică să ne aşezăm umilul cearşaf printre şezlonguri?
Ce ne pasă că s-a umplut România de super-maşini, că ultimele noutăţi pot fi admirate, mai întâi, pe bulevardele din Bucureşti sau din Constanţa, pe când nivelul de trai şi puterea de cumpărare ale oamenilor de rând scad zi de zi?!
Ce ne pasă că automobiliştii care poluează mai mult plătesc o „taxă de poluare” mai mică?!
Ce ne pasă că se copiază pe rupte la bacalaureat, iar profesorii şi părinţii fac front comun pentru perfecţionarea sistemului corupt?!
Trebuie să recunosc că mi-am bătut puţin capul pentru a elabora această listă de anomalii – unele mici, altele însemnate – pentru că, pur şi simplu, cu multe dintre ele ne-am obişnuit, normalitatea ar fi de necrezut. De câte ori n-am dojenit câte un prieten revoltat, spunându-i „ce naiba, ai uitat în ce ţară trăieşti?!” O ţară cu fundul în sus!
Le constatăm, le arhivăm, nu ne mai revoltăm, ce aşteptăm? Pentru că nu mai aşteptăm normalitatea, este departe, este de nesperat, ca în cazul cu barul lui „Cireaşă”… Aşteptăm să se umple paharul, aşteptăm o minune, aşteptăm poate o ocazie de a părăsi această ţară care şi-ar binemerita un supranume: Anomalia. (iulie 2008)
