Cătă
Publicat de Alina Vasiliu in categoria despre moarte, Uncategorized
A fost cel mai bun prieten al meu – bărbat. Ne cunoşteam de prin 1998 (parcă), din primii mei ani – şi ai lui – de jurnalism şi am trecut prin multe împreună. A fost o vreme când nu concepeam să-mi fac vreo aniversare (sau petrecere) fără el, şi nici el – fără mine. Frumoşi ani. Era un om bun, fraier de bun, de care mereu profitau cei pe care îi iubea. Sper că eu nu am făcut-o niciodată. Din când în când, nu neapărat în momentele cele mai potrivite, aşa cum fac oamenii buni de obicei, se prefăcea exagerat de pragmatic, pentru a compensa într-un fel. Nu ştiu cum se făcea că tot pragmatismul ăsta se întorcea, cumva, împotriva lui.
De acum câţiva ani, pentru că prietenia dintre un bărbat şi o femeie nu place nevestelor (uneori), am început să ne facem aniversările separat. Am fost şi mai sunt încă furioasă, dar m-am gândit mereu că între noi s-a păstrat un canal de comunicare inefabil. Eu mă gândeam la el deseori şi speram că şi el se gândeşte la mine. L-am zărit de câteva ori, de departe, împreună cu noua lui familie, dar am păstrat distanţa, chiar dacă aveam sufletul greu că nu mă puteam duce să-l îmbrăţişez cu drag.
Sper că poate să audă tot ce-i spun acum, sper că şi lui îi pare rău de anii ăştia din urmă, în care aş fi avut atâtea să-i împărtăşesc, în care am lipsit unul din bucuriile celuilalt, de aniversările la care i-am dus dorul şi ştiu sigur că şi el mie. Şi mai sper să ne vedem dincolo şi să râdem, şi să ne îmbrăţişăm, şi să ne amintim. Te iubesc, Cătă!
Comentarii
Etichete: BFF, C?t?lin Siclitaru, Siclitaru
