Suntem orbi
Publicat de Alina Vasiliu
„Evanghelia după Isus Cristos”, „Toate numele”, „Peştera”, „Intermitenţele morţii”, „Eseu despre luciditate”, „Eseu despre orbire” sunt romanele lui Jose Saramago pe care le-am citit, în această ordine. De fapt, ar trebui să spun că le-am devorat, indiferent cât de triste sau crude, poveştile lui Saramago ţinând cititorul prizonier până la final.
Romanele portughezului laureat al premiului Nobel sunt parabole, intense şi amare parabole care ne fac să percepem acut păcatele, relele timpului nostru.
„Eseu despre orbire”: un om orbeşte subit, fără niciun motiv aparent, apoi transmite această boală, care se răspândeşte ca o molimă cuprinzând toată naţiunea. Primii orbi sunt trimişi în carantină, într-un spital de nebuni dezafectat, în care sunt supuşi tuturor nenorocirilor cărora o comunitate de oameni cu posibilităţi limitate le cade pradă.
Moartea survenită în urma lipsei îngrijirilor medicale, mizeria cruntă, lipsa posibilităţii de a alege, lipsa oricăror mijloace, discriminarea cauzată de handicap, foamea, dependenţa de alimentele pe care cei din afară le trimit sau nu, după posibilităţi sau după bunul plac, confiscarea puterii şi a hranei de către un grup mic de orbi care deţin singurul pistol, necesitatea de a preda toate bunurile de valoare contra hrană, apoi necesitatea de a oferi femeile, chiar nevestele, aceloraşi orbi de la putere, tot contra hrană, violurile, cruzimea, exacerbarea instinctelor primitive, crima din răzbunare – toate acestea se întâmplă.
Se întâmplă toate chiar în clipa în care scriu aceste rânduri. Cineva moare de foame, cineva moare din lipsa îngrijirilor medicale, cineva cade pradă violului sau maltratării, cineva se vinde pentru a putea să mănânce sau pentru a da de mâncare copiilor, cineva ucide de frică sau din disperare sau pentru o cauză pe care o crede dreaptă, cineva se supune cuiva care deţine o armă, cineva se coboară la stadiul de animal -, iar noi trăim mai departe ca şi cum nimic din toate acestea nu s-ar întâmpla în timpul nostru.
Suntem orbi aşadar, cu toate că nu ni s-a luat lumina ochilor. Suntem orbi pentru că nu ştim să vedem ce se întâmplă cu adevărat. Suntem orbi pentru că vederea noastră este limitată la ce avem exact în faţa ochilor. Suntem orbi şi poate vom plăti pentru orbirea noastră.
Saramago ştie că suntem orbi şi ne oferă o parabolă pentru a ne ajuta să vedem ceea ce trebuie. (aprilie 2009)
