Scoateţi vrăbiuţa din rahat!

Există o tendinţă generală spre scatologic în limbajul public. Nu de azi, de ieri, ci deja de ceva vreme, dar trendul s-a acutizat acum, în preajma unor alegeri la care iarăşi nu vom avea de ales. Şi este ceva aparte de gustul pentru obscenităţi mondene, cultivat de tabloide, căci vine, pare-mi-se, dintr-o disperare şi o scârbă interioare, provocate de ceea ce se întâmplă pe scena politico-socială, de conştiinţa abjecţiei morale ce ne înconjoară şi asupra căreia nu avem nicio putere, de înşelarea tuturor speranţelor noastre de mai bine.
Şi mie îmi vine să scriu chestii pe care altădată nici măcar nu le-aş fi spus. Da, preambulul este pentru a justifica, într-un fel, ce urmează să citiţi. Deşi este mult mai cuminte decât textul CTP-ului despre flatulaţiile doamnei Ritzi (el îşi permite asemenea „aroganţe” de vocabular, şi chiar face istorie) şi se înscrie în tendinţa aproape patologică a multor colegi de breaslă de a repeta, nu fără motivaţie, trebuie să recunoaşteţi, cuvântul „rahat”.
Când am auzit de supărarea lui Diaconescu faţă de guvernul olandez, pentru documentul care condamnă lipsa de progrese în lupta anti-corupţie din România, m-am gândit instantaneu la bancul cu vaca, vrăbiuţa şi motanul. Pe scurt, vaca o ajută pe vrăbiuţă să se încălzească bălegându-se peste ea, vrăbiuţa se încălzeşte şi începe să ciripească, o aude motanul, o dezgroapă din rahat şi o mănâncă. Morala este triplă: 1. nu oricine te bagă în rahat îţi vrea răul; 2. Nu oricine te scoate din rahat îţi vrea binele; 3. Dacă tot eşti în rahat, taci naibii din gură!
Spre deosebire de vrăbiuţă, pe noi ne-au băgat în rahat cei care ne conduc şi încearcă să ne ţină acolo, tăcuţi, ţipând ei ca din gură de şarpe către cei care încearcă să ne scoată la lumină. Morala asta răsucită este făcută special pentru rataţi care acceptă iluzoria şi greţoasa protecţie oferită de rahatul pe care îl cunoaştem, este al aleşilor noştri, respingând cu ridicol orgoliu aşa zisul amestec în treburile interne.
Căci suntem într-un mare rahat, dar în loc să reacţionăm pozitiv la criticile olandezilor, care, de fapt, nu vor decât să ne ajute, prima reacţie este aceea de a condamna „inamiciţia” arătată.
Nu, guvernul olandez nu este motanul care mănâncă vrăbiuţa după ce o scoate din rahat.
Da, suntem in deep shit, iar resursele interne pentru ieşirea din criza existentă pe toate planurile, dar pornită, să fie clar, de la CORUPŢIA generalizată, sunt inexistente. Pentru că ne aflăm într-un cerc vicios pe care doar intervenţii externe dure pot să-l rupă în anumite puncte. Singurul nostru noroc, în acest moment, este că ne aflăm în Uniunea Europeană şi că suntem constrânşi – inclusiv prin documente incomode ca acela al guvernului olandez – să respectăm anumite reguli. De fapt, noi – nu noi, poporul, ci reprezentanţii noştri în structurile de putere – nu le-am respecta, dar regulile ne sunt impuse cu forţa.
Curând, mecanismele implementate ca să fim acceptaţi în UE vor începe să funcţioneze. Curând, regulile devenite cu mult mai stricte din cauza crizei mondiale vor funcţiona şi în România. Curând, vom ieşi şi din criza economică, dar nu datorită guvernanţilor, ci în pofida lor. Curând, miliardarii de carton se vor înmuia. Curând, îmbogăţiţii din comisioane nu vor mai avea cum să manevreze banii negri. Deja jongleriile cu banii publici au devenit mult mai anevoioase şi generatoare de probleme cu ANI şi DNA.
Aplicarea forţată a regulilor va face inevitabilă închiderea „contabilităţii” României într-un punct în care va fi evidenţiat clar în dreptul cui se găsesc minusurile şi cine trebuie să plătească. Totul este să nu ne lăsăm sufocaţi de marea de rahat pe care o simţim duhnind în jurul nostru, să nu renunţăm la încercările de a ieşi din ea, să nu respingem ajutorul, să nu ne lăsăm reduşi la tăcere şi să rezistăm până la acest CURÂND. (octombrie 2009)

Comenteaza

Pagini