Obiceiul pământului cu banul public
Publicat de Alina Vasiliu
Mi-a plăcut editorialul Ioanei Lupea din Evenimentul Zilei de ieri şi simt nevoia să accentuez asupra unui fapt pe care jurnalista l-a observat şi pe care noi, ăştia, ziariştii de opoziţie din provincie îl tot spunem, de atâta vreme, fără să ne audă cineva. Da, tâmpeniile lui Radu Mazăre nu provoacă aceleaşi cutremure mediatice şi parlamentare pe care le-au iscat ilegalităţile comise de Ridzi. Da, „scuza cea mai folosită în România pentru ilegalităţi, nepotism, abuzuri este tocmai aceea că există deja o practică încetăţenită, un obicei al pământului”.
Porcăria dirijării banilor publici către TV Neptun, sesizată acum de presa centrală tocmai pentru că se înscrie în contextul naţional deschis de Ridzi, este aici, la Constanţa, un OBICEI AL PĂMÂNTULUI. Banii publici, banii constănţenilor se duc către firmele deţinute sau apropiate de clanul Mazăre nu doar pentru publicitate şi imagine pozitivă, dar şi pentru pază, pentru împodobirea cu flori a oraşului, pentru curăţenie, pentru cazarea poliţiştilor detaşaţi la mare, pentru cafeaua pensionarilor, pentru mobilierul Pavilionului Expoziţional, pentru reparaţii la grădina de vară, pentru tot afişajul stradal din Constanţa, pentru organizarea concursului de bărcuţe şi mai ştiu eu pentru ce alte servicii a căror necesitate este acoperită rapid de ei şi ai lor prin firme cu diverse obiecte de activitate.
Parte din extravaganţele clanului Mazăre – înţelegând prin acest eufemism tot ce iese din limitele bunului simţ şi, uneori, legalităţii – transpiră din când în când în presa naţională, ba chiar, de curând, în cea internaţională. Fiind însă Republica Mazăre recunoscută şi tolerată, ne găsim în faţa unui feed back de genul „aaaa, sigur că Mazăre a făcut şi a dres, dar aşa e la ei, acolo, la Constanţa”.
În plus, depărtarea de „locul faptei” este de natură a da o aură de ficţiune care pune frâu indignării. Prin multele, pestriţele, ţipătoarele costumaţii arborate, Mazăre este personaj principal şi pitoresc al acestei ficţiuni, ba chiar mai multe personaje (obsesia sa pentru role playing fiind de-a dreptul psihanalizabilă) şi oferă subiecte atât de caraghioase încât este imposibil să le tratezi cu sobrietate. Prin praful ridicat de personajul colectiv – puzderia de localnici ce mişună pentru a-l îmbrăţişa / a-l vota pe primăraşul lor sau pentru a prinde un loc bun la coada care-i conduce spre legendara sacoşă cu pui, zahăr şi ulei – apar rar şi ca prin ceaţă personajele secundare, constănţenii anti-Mazăre – ca un fel de prizonieri de război, nişte inadaptabili a căror eliberare nu este considerată o prioritate de lumea liberă de dincolo de graniţele „republicii”.
Obiceiul pământului este asigurarea unui flux continuu de bani publici către clanul Mazăre, în condiţii care să respecte cât de cât litera legii. Faptele sunt clare, mecanismul a fost înţeles, mă întreb mereu dacă are rost să le mai repetăm, de vreme ce lumea s-a împăcat cu ele? Tradiţia a fost întemeiată, iar noi, cei care nu reuşim să acceptăm situaţia, precis că avem ceva personal cu oamenii ăştia, săracii… (august 2009)
Aprilie 29th, 2014 at 7:13 am
Personaje peste personaje …. ce sa mai zicem ….