Kaas chante Piaf chante l’Amour

Bucureşti, Sala Palatului, 23 iunie 2013. Un spectacol pe care l-am aşteptat aproape cu voluptate, ca pe o întâlnire amoroasă. Căci ce este muzica lui Edith Piaf, în întregul ei, decât un „hymne a l’amour”… Imn iubirii în toate formele şi cu toate contradicţiile ei.

Patricia Kaas, o artistă imensă, a fost pe scenă Piaf, dar nu doar Piaf. A cântat cu toată fiinţa, şi-a dansat propriile pasiuni, a suferit, a zâmbit, s-a bucurat, a comunicat cu publicul, a povestit, a căzut şi s-a ridicat, întruchipând femeia cu toate paradoxurile ei. A oferit, în două ore, un curs intensiv despre iubire şi eternul feminin, predat prin intermediul artei, printr-un canal direct de la inimă la inimă. Catharsis, frate!, cum s-ar zice…

Iar publicul a fost sedus, captivat, legat în lanţurile muzicii, versurilor, dansului şi imaginilor proiectate pe fundal, reacţionând prin valuri de entuziasm tradus în aplauze îndelungate între cele 22 de piese muzicale ce au compus spectacolul.

Am plâns, ei, da, am plâns şi mi se înnodau lacrimile în bărbie când am ascultat „Milord”. În filmul proiectat pe fundalul scenei, într-un tête-à-tête romantic, alb-negru, o femeie şi un bărbat. Femeia Patricia Kaas, de 46 de ani, la apogeul feminităţii şi senzualităţii ei, iar bărbatul – frumosul amant din visele femeilor de pretutindeni, acum purtând pe chip toate semnele vârstei – riduri, cearcăne, umbre adânci -, dar încă fermecător, încă plin de pasiune, încă tânjind după suferinţele iubirii, Alain Delon. Alain Delon, cel care a jucat toate rolurile seducătorului, regele iluziilor („Vous aviez le beau rôle/On aurait dit le roi”), venind tăcut şi romantic dans le royaume de Patricia Kaas, on aurait dit de Edith Piaf… Milord Alain Delon plângând amintirea iubirilor sale („Mais vous pleurez, Milord…”) şi înseninându-se treptat, surâzând cu lacrimile pe obraz („Souriez-moi, Milord/Mieux que ça, un p’tit effort…/Voilà, c’est ça!”), sedus de ingenuitatea şi dragostea de viaţă a anonimei „fille du port, ombre de la rue”.

Şi apoi am plâns pentru cei doi tineri „Amants d’un jour”, cu soarele în ochi şi chipuri de îngeri, care voiau o cameră de hotel în care să se iubească şi au fost găsiţi a doua zi, mână în mână, căutându-şi fericirea în altă lume. Glasul Patriciei Kaas are puterea de a evoca soarele din privirile celor doi tineri, durerea irosirii unei iubiri pure, iar orchestraţia modernă amplifică senzaţiile, fără să altereze sensurile şi frumuseţea poveştii.

Obsedantul „Padam… Padam… Padam…” – şi acesta potenţat de vocea dramatică a Patriciei Kaas şi de orchestraţia elaborată -, aduce dureros în prezent toate suferinţele devastatoare, greşelile, gesturile gratuite, frivolităţile, regretele şi eşecurile din trecut.

O melodie pe care interpretarea actuală şi punerea în scenă cu ajutorul efectelor orchestrale şi de imagine o pot scoate din uitare este „La belle histoire d’amour”. O poveste tristă, o femeie părăsită, neîncetând să iubească, neîncetând să spere, neîncetând să se întrebe, captivă iubirii trădate. O femeie singură într-un ring de box, luptându-se orbeşte cu fantasmele şi durerile sale, o Patricia Kaas a cărei suferinţă face să se încrânceneze carnea pe oricine.

Iar în final cele două cântece măreţe ale lui Edith Piaf – „Hymne à l’amour” şi „Non, je ne regrette rien”. Ce femeie nu a simţit vreodată că ar face orice dacă omul iubit i-ar cere-o? Ce femeie nu a simţit vreodată că poate să piară lumea dacă iubirea ei rămâne? Ce femeie nu a simţit vreodată că se poate împăca şi cu moartea alături de bărbatul care o iubeşte? Şi cât de frumos şi fără ipocrizii a cântat Edith Piaf „Imnul iubirii”, pentru că era ea însăşi o fiinţă care trăia pentru iubire, respira şi se hrănea din iubire: „Je renierais ma patrie/ Je renierais mes amis/ Si tu me le demandais/ On peut bien rire de moi/ Je ferais n´importe quoi/ Si tu me le demandais…” (Mi-aş renega patria, mi-aş renega prietenii dacă mi-ai cere-o. Aş îndura batjocura, aş face orice dacă mi-ai cere-o).

Probabil sunt femei care nu au simţit niciodată nimic din toate acestea, dar sunt sigură că ascultând-o pe Patricia Kaas reaprinzând pasiunea de nezdruncinat din vechiul cântec, redând măreţia iubirii necondiţionate, şi-au dorit şi ele să iubească „à mourir”…

Am avut limpede impresia că Patricia Kaas nu doar o cântă pe Piaf („Kaas chante Piaf” s-a intitulat concertul), ci este o reîncarnare a ei (luaţi-o ca pe o interpretare poetică!), pentru că o asemenea comoară de dragoste nu putea să dispară pur şi simplu în neant. A părăsit această lume în 1963, iar în 1966 se năştea Kaas. Şi sper că nepoatele mele vor asculta şi ele vreodată „Imnul iubirii”, într-o altă interpretare, lăsându-se purtate de aceeaşi pasiune eternă…

 

P.S. Am fost dezamăgită când am căutat în ziare articole despre concertul de la Sala Palatului şi am dat numai peste ruşinoase relatări tabloide despre costumele pe care le-a schimbat Patricia Kaas şi despre pantofii cu tocuri cui pe care i-a purtat sau nu i-a purtat, despre cămaşa verde sau bustul gol [sic!] al dansatorului care a acompaniat-o, plus descrieri de clasa a doua ale întâmplărilor de pe scenă şi ale imaginilor din fundal. Ba chiar am văzut un titlu care spunea că nu a purtat sutien; nu am mai deschis link-ul pentru că mi s-a făcut scârbă. Chiar dacă nu va afla niciodată, simt nevoia să prezint artistei scuze pentru aceşti imbecili care nu ştiu ce fac şi pentru şefii lor care permit ca asemenea texte să apară chiar şi în ziare odinioară de calitate. Din partea mea, tot dispreţul pentru ei!

 

Comentarii

comentarii

Etichete: , , , ,

3 comentarii to “Kaas chante Piaf chante l’Amour”

  1. Violeta Codau Says:
    Iunie 29th, 2013 at 1:05 pm

    Mi-a placut foarte mult ceea ce ati scris .De cite ori am avut probleme de suflet in viata mea (si au fost destule) mi-am gasit refugiul in muzica acestor doua MARI femei.Emotionant!
    Ma bucur ca mai exista sensibilitate si romantism Felicitari!

  2. Alina Vasiliu Says:
    Iunie 30th, 2013 at 6:54 am

    Exista, doamna, dar trebuie cultivate. Si e tare greu in ziua de azi, dar nu imposibil. Va multumesc pentru cuvintele frumoase! Cu drag,

  3. Amedeo Says:
    Noiembrie 11th, 2013 at 5:58 pm

    Cu totul de acord!
    Si cand te gandesti ca au fost persoane, chipurile “pricepute” in ale muzicii, care au putut sa spuna ca Patricia Kaas nu are calitatile vocale necesare pentru canta cantecele lui Edith Piaf…

Comenteaza

Pagini