Mărul mitologic al discordiei şi tuta recentă

Când o situaţie este atât de proastă cât este cea în care se află România, în care ne aflăm noi în momentul de faţă, ziaristul poate să scrie despre două aspecte: ori să arate ceea ce merge prost şi să explice de ce merge prost, ori să evalueze soluţiile şi alternativele.

Dau un exemplu de la Constanţa, cu toate că de această dată voi scrie despre situaţia politică la nivel naţional: toţi constănţenii cu minte în cap sunt de acord că Mazăre este un dezastru pentru acest oraş, iar jurnaliştii care au avut voie şi/sau curaj au prezentat ani la rând toate relele făcute de această gaşcă acaparatoare. Din păcate, aici nu a existat o alternativă viabilă, un contracandidat care să polarizeze în jurul său toate simpatiile de dreapta şi toate resentimentele împotriva caracatiţei corupţiei. De ce? Oamenii de bună credinţă şi cu potenţial din Constanţa nu intră în luptă pentru că nu găsesc susţinere din partea celor care ar putea să-i promoveze. Găsesc susţinere numai aceia dispuşi să bată palma cu Mazăre sau aceia fără nicio şansă să-l învingă. Toate astea se întâmplă sub influenţa lui Mazăre şi cu acceptul celor care ar putea, dar nu vor (din interese oculte) să mişte un deget pentru a ne scăpa de calamitatea asta. Şi aici nu vreau să fiu evazivă, mă refer precis la evoluţia jalnică a Partidului Democrat Liberal (PDL), singurul care ar fi avut puterea să lupte, dar a preferat non-combatul, sub privirile nepăsătoare ale Băsescului. Deci jurnaliştii nu au ce să propună publicului lor ca alternativă la Mazăre, deşi ar vrea.

Către Republica Ponta

La nivel naţional, că lucrurile merg foarte prost majoritatea românilor sunt de acord. Şi ştim şi de ce merge prost: cel mai cinstit guvern s-a dovedit a fi cel mai penal guvern, deci putem să spunem, cu siguranţa pe care ne-o dau hotărârile judecătoreşti şi evidenţa, că ţara este condusă de o gaşcă de infractori cu gândul doar la furat şi la reclamă electorală. Reclamă electorală ce se va traduce în voturi care le vor da posibilitatea să fure şi mai mult. Deci am putea să scurtăm lista obiectivelor: cu gândul doar la furat.

Nu vreau să scriu despre toate porcăriile făcute şi minciunile spuse ca să prostească oamenii sau ca să pună lesă justiţiei, destul mă enervez în fiecare zi. Vreau să mă refer la alternativă.

Vreau să mă refer la alternativă pentru că nu suport gândul ce mi se impune tot mai justificat că vom ajunge să trăim vremurile în care USL va pune mâna pe TOATE instituţiile din ţara asta şi că în acel moment TOATĂ România va deveni aşa cum este deja Constanţa. O Republică Ponta în care tot bugetul naţional va fi manevrat în favoarea prietenilor, în care toate instituţiile vor fi mute şi obediente, în care votul va fi decis de pomenile electorale sau va fi furat pur şi simplu, prin metodele deja omologate şi dovedite de procurori, în care populaţia va plăti impozite şi mai mari, ca să susţină furturile mai multe şi mai consistente, dar va fi recunoscătoare pentru orice firimitură, subvenţie sau ajutor social de la stăpânii social-democraţi… Ajung, cred, aceste elemente pentru a crea imaginea de ansamblu a viitorului sumbru pe care încerc să-l resping din toate puterile.

Cameleonism instinctiv

Singura alternativă ar fi să se unească forţele de dreapta pentru a da un candidat credibil la prezidenţiale, candidat care să coaguleze opţiunile electorale ale tuturor oamenilor lucizi din ţara asta, deci ale celor ne-spălaţi pe creier de Antena 3, fie ei de dreapta sau de stânga sau de centru.

Până aici suntem de acord, dar de aici încolo părerile sunt împărţite. Şi orice am face, din orice unghi am privi şi spre oricine, o personalitate se interpune pe traseu, se impune atenţiei noastre oricât am vrea să o ocolim. Este „liderul blond”, femeia cu trecut, cu Vuitoane, breton şi mărgele, care îşi unduieşte nurii cu exuberanţă printre politicienii masculi ai României şi sădeşte discordia pe unde trece. Am avut prilejul să o întâlnesc pe Elena Udrea, cu ani în urmă, la o şcoală de vară a tinerilor democraţi. Nici atunci nu îmi plăcea personajul, dar am putut să îi conced o însuşire rară: cameleonismul. Şi mă explic: instinctiv, se poartă cu fiecare persoană din jurul ei aşa cum simte că i-ar plăcea aceleia. Intelectualilor le arată admiraţie şi stimă, gen „sunt o prostuţă, dar dumneata eşti atât de inteligent încât nu se poate să nu pricep dacă îmi explici”; faţă de femei adoptă o atitudine prietenească, egalitară, de „iartă-mă că arăt aşa de bine, e doar pentru că mi-am dat cu mult fond de ten, dar cînd mă trezesc am cearcăne şi riduri, ca şi tine”; cu cei mai din topor exercită seducţia sub forma „şi tu m-ai putea avea, dar nu chiar acum… perseverează, slujeşte-mă în continuare, ai o şansă!”. Pot să-mi imaginez şi ce îi spune lui Traian Băsescu, dar o să ţin asta pentru mine.

Aşa mi-am explicat ceea ce îmi era de neînţeles, şi anume succesul şi ascensiunea ei, în condiţiile în care balastul era considerabil: traseistă politic, cu venituri dubioase (vezi scandalul RAAPPS şi altele cu privire la diverse tranzacţii imobiliare), imagine alterată de costumaţii vulgare (vezi fotografiile de la cununia ei) şi de bănuiala unor relaţii nepotrivite cu preşedintele, iar profesional cam varză (vezi incidentul televizat cu „preşedintele Norvegiei” – mulţumim, Robert Turceascu!, dar şi articolul plagiat şi recunoaşterea faptului că alţii îi scriau lucrările ştiinţifice necesare pentru a preda la o universitate).

Aşa mi-am explicat susţinerea necondiţionată din partea lui Băsescu, altfel un om politic lucid şi cinic, ale cărui reacţii în conexiune cu Udrea mă lasă uneori stupefiată. Să ieşi tu, ditamai preşedintele, şi să spui, aproape cu lacrimi în ochi, adio PDL, pentru că n-a ieşit Udrea la alegerile interne… e incalificabil. Hai, aş fi înţeles, ba chiar aş fi aplaudat dacă s-ar fi supărat până la lacrimi că n-a ieşit Macovei, reprezentanta luptei împotriva corupţiei, apărătoarea justiţiei. Dar Udrea? Ce valori, ce idei, ce principii apără Udrea ca să te facă să plângi că nu „s-a ales”?

Cine stă în calea Dreptei unite

Din acel moment, Dreapta a început să pârâie şi mai rău, în condiţiile în care era deja şubrezită de guvernarea pe vreme de criză, de numeroasele dezertări spre USL şi de anti-băsismul picurat zi de zi de Antenele lui Voiculescu. Partidul Democrat-Liberal (PDL) condus de Blaga (alt personaj sinistru, dar nu atât de ostentativ ca Udrea – măcar el n-are mărgele, breton şi Vuitoane) n-a mai avut VOIE să facă opoziţie, s-a creat impresia că Băsescu şi numai el poate să arate cu degetul greşelile guvernului şi să le critice, orice reacţie venită din partea conducerii PDL fiind desfiinţată ca prea slabă, nepotrivită sau târzie. Nu că unele n-ar fi fost aşa, dar măcar au existat reacţii. Chiar zilele trecute am urmărit-o pe Udrea, la Digi 24 TV, cum încerca să bălmăjească un răspuns la întrebarea repetată a lui Luca Niculescu: „concret, care sunt situaţiile în care PDL a reacţionat în contradicţie cu preşedintele Băsescu, aşa cum aţi afirmat?”. Evident că nu a putut să precizeze concret, pentru că este doar o impresie creată intenţionat de nenumăratele afirmaţii neargumentate.

Dacă privim obiectiv politica de dreapta, PDL este singurul partid care mai are cât de cât infrastructură, PDL este singurul partid care a lansat un candidat la preşedinţie în timp util pentru a-i maximiza şansele, deci este singurul partid care a oferit o alternativă la asaltul totalitar al USL.

Logic ar fi fost ca celelalte forţe de dreapta, aflate încă în formă incipientă, să se coalizeze în jurul acestui partid şi să lanseze pe piaţă şi alţi lideri puternici care să acţioneze în acelaşi sens şi să sporească încrederea electoratului. Nu în interesul PDL-ului, pe care nu dau doi bani, ci în interesul existenţei unei alternative, în interesul public, dacă vreţi. Şi trebuie să fii orb ca să nu realizezi că AŞA S-AR FI ÎNTÂMPLAT DACĂ NU AR FI EXISTAT ELENA UDREA.

De la înfrângerea Elenei Udrea în cursa pentru conducerea PDL, preşedintele Băsescu a început să-şi atace fostul partid, dacă nu în aceeaşi măsură în care atacă guvernul, aproape în toate ocaziile ieşirilor sale publice.

De la înfrângerea Elenei Udrea în cursa pentru conducerea PDL, preşedintele Băsescu a pus bazele unei alte formaţiuni politice de dreapta, Partidul Mişcarea Populară (PMP), iar aceasta a început imediat să fure membrii PDL în loc să atragă electoratul nehotărât, care nu s-a simţit reprezentat la ultimele scrutine, aşa cum îşi propusese declarativ. Şi i-a luat pe toţi care au dorit să vină, fără să mai ţină cont de criteriile de integritate clamate la înfiinţare. Aici trebuie să precizez că nu fac o vină celor care au fugit din PDL din oportunism sau pentru că nu se mai regăseau în acest partid, ci acelora care nu s-au ţinut de programul iniţial.

De la înfrângerea Elenei Udrea în cursa pentru conducerea PDL, au început să se umfle orgoliile şi ambiţiile tuturor micilor lideri de dreapta, care, încurajaţi de blonda preşedintelui („voi sunteţi buni, aţi putea să candidaţi la preşedinţie, la o adică, iar Predoiu e câh, nu-l vrem, nu-i place preşedintelui”), înţeapă cu orice ocazie PDL-ul sperând ca acesta să se prăbuşească din cauza hemoragiei şi să rupă şi ei câte o halcă bună.

De la înfrângerea Elenei Udrea în cursa pentru conducerea PDL, în Evenimentul zilei au început să apară articole şi despre pârţurile Elenei Udrea, iar un anume Cristi Călugăru, care se pare că-i este consilier, a început să scrie comentarii mizerabile, pline de insinuări şi acuzaţii la adresa lui Cătălin Predoiu şi a PDL, dar şi „analize” favorabile liderilor PMP şi blondei sale angajatoare.

Apogeul pupincurismului a fost atins (dar aştept cu interes doborârea recordului) cu editorialul apărut îndată după trecerea Elenei Udrea de la PDL la PMP. De la titlu îţi vine să vomiţi: „Cu Udrea, mărul Mişcării Populare începe să prindă rădăcini”. Dacă n-ai făcut-o atunci, mai ai ocazii: „De cealaltă parte, o Elena Udrea blondă, cu breton şi mărgele, tonică şi toată un zâmbet, având un măr uriaş albastru şi verde deasupra capului” sau „o Elena Udrea care se hrăneşte cu atenţia presei, ca o adevărată vedetă căreia îi place să acorde autografe şi să flirteze cu aparatele fotografice ale paparazzilor ce-o urmăresc”, „singurul magnet mediatic”, „Udrea şi-a asumat acţional, nu numai discursiv, postura de urmaş politic al lui Traian Băsescu”,  „principalul vector de comunicare publică”, „un partid cu un lider veritabil, blond şi generator de interes mediatic”. În antiteză, Cătălin Predoiu este „blazat şi peltic”, pentru el „comunicarea este o corvoadă”, iar ceilalţi lideri sau aleşi locali ai PDL sunt un fel de neica nimeni care fără Băsescu ŞI Elena Udrea n-ar fi însemnat şi nu înseamnă nimic.

De fapt, nici liderii PMP nu sunt nimic mai mult decât „o pleiadă de purtători secundari de mesaj”, iar „Mişcarea Populară nu numai că nu s-a înfiinţat ca partid politic decât acum două zile, dar nici nu a avut vreun lider remarcabil care să se erijeze în depozitarul speranţelor tuturor celor care cred în Traian Băsescu”. Noroc cu ea, cu Elena Udrea, „singura capabilă să lupte până în ultima clipă”.

Preşedinte în 2014 – oricine, doar nu de pe dreapta!

Văzând opiniile angajatului sau consilierului său, pot bănui egocentrismul, arivismul Elenei Udrea. Înţeleg că are un obiectiv bine stabilit, care ar putea fi obţinerea preşedinţiei (de fapt, „preşedenţiei”, cum îi place să spună) în 2018. Îi este clar că o femeie, oricare ar fi ea, nu are nicio şansă în 2014, mai ales în competiţie cu populismul şi minciunile lui Ponta, aşa că puţin îi pasă cine ajunge preşedinte, totul este să nu fie de pe dreapta, pentru că ar pune-o pe ea în umbră. Ponta, Antonescu, whoever…

Boc este numele vehiculat cel mai des în tabăra prezidenţială, şi cine o să-l voteze pe Boc? De acord, este un om care şi-a făcut datoria, dar câţi dintre români nu-i poartă pică? Şi dintre cei ce nu-i poartă pică, or fi mulţi care îl consideră un om vizionar, cu stofă de preşedinte, iar nu un executant?

Mă aştept să-l convingă sau să-i ordone lui Boc să candideze, mă aştept să eşueze lamentabil.

Iar ea, Udrea, în următorii patru ani să vină din urmă cu PMP, sprijinită puternic de Băse (cât o mai putea şi el), dar luându-i faţa prin tupeu şi prin mondenităţile atât de gustate de cei proşti şi din ce în ce mai mulţi.

De fapt, mă surprinde şi numărul celor pe care îi consideram deştepţi şi s-au hotărât să facă un compromis şi să o sprijine pe Udrea pentru că e deşteaptă şi frumoasă, prinde la public şi e prietena lui Traian Băsescu. Şi îi aud enunţând acelaşi argument pe care l-am auzit de o sută de ori: „nu vă place Udrea pentru că sunteţi misogini sau invidioase”. Şi încă unul, la fel de des reiterat: „i-a «făcut» pe toţi până acum, a ajuns atât de sus, o să-i «facă» şi pe ăştia de la USL”.

La primul reproş răspund că mi-ar plăcea să răsară în lumea politică şi să reprezinte sexul frumos din România în acest mediu o femeie frumoasă şi deşteaptă ca, spre exemplu, Iulia Motoc, nu frumoasă şi „deşteaptă” ca, spre exemplu, Bianca Drăguşanu. Iar la al doilea argument întreb: oameni buni, nu vă daţi seama că e posibil să ne «facă» pe noi toţi şi să bată palma cu USL-ul, dacă va considera că doar astfel îşi va putea îndeplini obiectivele? Mai ales că legăturile transpartinice de afaceri sunt obişnuite la noi, iar cea dintre Udrea-Cocoş şi Ponta este chiar dovedită (http://www.riseproject.ro/articol/victor-ponta-avocatul-familiei-udrea-cocos/).

Dacă tu ai dispărea…

Unii spun că PMP va muri în urma noii sale achiziţii. De fapt, în urma achiziţionării sale de către Elena Udrea…

Eu cred că unii dintre intelectualii fini au înghiţit deja broasca râioasă şi vor să meargă înainte, poate din oportunism, poate din idealism.

Cred că integritatea are prea puţină importanţă în rândul electoratului român şi că mulţi se lasă vrăjiţi de sunetul mărgelelor.

Cred că oamenii vor rămâne cu impresia că PDL-ul nu doreşte coagularea Dreptei, dacă aşa li se va spune de mii de ori pe zi, cu toate că, de fapt, cei care acuză sunt cei care o vor împiedica.

Cred că jurnaliştii corecţi sunt foarte frustraţi când văd că unii dintre colegii lor de pe baricada binelui au început să se închine – sperând în atingerea scopului care să scuze mijloacele – la mărul viermănos din mâna „liderului blond”.

Şi mai cred (şi mai sper) că singura şansă pentru o alternativă la viitorul dezastruos descris la începutul acestui text este dispariţia din peisaj a Elenei Udrea, sub presiunea oamenilor de bună credinţă, care ar putea să-l contrazică pe Traian Băsescu în loc să-l asculte cuminţi, făcând figură de eunuci pe lângă favorita sultanului. Şi apoi revenirea la ideea construcţiei PMP după principiile enunţate iniţial, nu cu programul preluării PDL. Revigorarea ideii de coagulare a Dreptei şi renunţarea la orgolii în faţa pericolului care se apropie. Desemnarea unui candidat unic pentru prezidenţiale în urma unei competiţii cinstite şi a rezultatului sondajelor de opinie.

Abia când am văzut alăturate cele două… entităţi  – Elena Udrea şi mărul -, m-a izbit analogia mitologică: Elena, mărul discordiei, tragedia troiană. Este oare o ironie profetică a celui care ne ţese destinele că acest partid a primit un logo în formă de măr sau doar un hohot de râs amar al celor care au conceput produsul PMP?

De fapt, Elena asta este o pacoste… mitologică, de-a dreptul! Slăbiciunea lui Băsescu îmi trezeşte aceleaşi sentimente de compasiune şi dispreţ pe care spectatorul le are faţă de prostul de Paris care pentru „mărul” unei tute a sacrificat Troia, a provocat moartea tragică a atâtor eroi şi nu s-a ales cu nimic. Trezeşte-te, omule! Sunt atâtea Elene pe lume… Dar mai sunt şi Marii.

 

P.S. E momentul să-mi fac mea culpa: am fost o proastă. Când îmi spuneau prietenii „nu te duce la Fundaţia Mişcarea Populară, este doar o jucărie pe care Băsescu o pregăteşte pentru Elena Udrea şi un vehicul politic pentru fiică-sa”, ziceam că nu-i adevărat, că atâţia profesionişti valoroşi nu se pot lăsa prostiţi în felul acesta. Mai ales că am primit şi asigurări (la faza asta puteţi să râdeţi de mine) că nu se va întâmpla aşa. E drept că am luat în considerare riscul, dar l-am ignorat, de comun acord cu oamenii de calitate pe care i-am întâlnit acolo. Mi-am zis că nu se poate face nimic în ţara asta dacă nu rişti un pic şi că oricând pot renunţa la a mai face parte din fundaţie, căci în partid am refuzat categoric să intru. Am spus: când, dacă vor veni EBA şi Udrea, eu voi pleca. Acesta este anunţul oficial: nu mai fac parte din Fundaţia Mişcarea Populară, nu mai este un proiect în care să cred. Singurul motiv pentru care nu îmi pare rău că am aderat este faptul că am cunoscut acolo doi prieteni: Mihai Gîrţu şi Sorin Popescu, cărora le spun la revedere, nu adio.

 

 

Comentarii

comentarii

Etichete: , , , , , , ,

Un comentariu to “Mărul mitologic al discordiei şi tuta recentă”

  1. M?rul mitologic al discordiei ?i tuta recent? | Constanta.RO Says:
    Februarie 6th, 2014 at 7:42 pm

    […] Materialul întreg pe site-ul Alinei Vasiliu http://www.alinavasiliu.ro […]

Comenteaza

Pagini