Contrarevoluţia
Publicat de Alina Vasiliu
(articol publicat în data de 8 iunie 2004, în România liberă – Ediţia de Dobrogea şi republicat în Cuget liber în iunie 2008, cu acest comentariu: “Articolul de mai jos a fost scris imediat după alegerile locale din 2004 şi cred că ideile merită reiterate în contextul actual, în care PSD, prin reprezentanţii săi Mazăre & Constantinescu, a cucerit din nou judeţul Constanţa. Având majoritatea în administraţie, clanul este pe punctul de a instaura dictatura şi în mass media, presa de opoziţie fiind terfelită, la ordin, într-o campanie fără precedent, de jurnalişti ai publicaţiilor aservite.”)
Imediat după 1989, s-a afirmat în Constanţa un grup de tineri revoluţionari care a început să facă presă altfel decât se făcuse până la revoluţie. Şi-au înfiinţat un ziar şi au scris folosind un alt vocabular, lăsând în urmă ziarişti consacraţi care erau însă cantonaţi între nişte limite pe care nu le puteau depăşi cu una, cu două.
A fost nevoie de aceşti băieţi tineri pentru ca şi ziariştii cunoscuţi, care nu de lipsă de talent sufereau, să-şi poată depăşi limitările. Cei patru – Radu Mazăre, Radu Preda, Sorin Strutinski şi Nicuşor Constantinescu – au exagerat, au depăşit uneori limitele bunului simţ, au extins (mai mult decât ar fi fost permis) fondul principal de cuvinte, ba chiar au forţat considerabil gramatica limbii române, dar au creat o opoziţie reală şi au fost mereu împotriva „foştilor” care preluaseră puterea. Au tras Constanţa după ei, fundamentând în oraşul nostru premizele opoziţiei. Oamenii au crezut în ei, dovadă rezultatele alegerilor în Constanţa, fief permanent al opoziţiei democratice.
Undeva, pe parcursul acestui traseu care a făcut din patru tineri revoluţionari trei oameni de afaceri multimilionari, s-a pierdut Radu Preda, retras din grup în urma unor conflicte sentimentale (cel puţin aşa se spune, cu toate că ar putea fi mai mult decât atât).
Mazăre s-a implicat în politică pentru a evita o condamnare penală legată tot de excesele jurnalistice. În opoziţie, fireşte. Dar nu putea fi îmblânzit de disciplina de partid, astfel încât s-a văzut exclus. Împreună cu Nicuşor Constantinescu, au mizat pe statutul de independenţi şi s-au implicat în administraţia locală cucerind, o dată în plus, încrederea constănţenilor. Percepuţi ca opozanţi – prin natura lor, cu toate că părăsiseră opoziţia – au fost votaţi de majoritate.
Undeva, pe parcursul carierei de primar, respectiv consilier municipal au intervenit marele compromis şi marea trădare. Lăsându-l în urmă şi pe Strutinski (intrat, strategic, în Partidul Naţional Liberal), cei doi frăţiori – Radu şi Nicuşor – au acceptat o mamă vitregă care se numeşte PSD. Nu se ştie prin ce metode – şantaj, ameninţare, promisiuni, ajutoare concrete şi consistente – partidul de guvernământ, acelaşi care părea duşman natural pentru cel patru revoluţionari despre care vorbeam la început, i-a adoptat pe cei doi cu acte în regulă. Cum transformarea lor a fost treptată, dar consistentă, pasul prin care au trecut din barca opoziţiei în cea a puterii a fost firesc.
Au transformat treptat şi creaţia lor – ziarul, au atras în sfera lor de influenţă şi multe alte ziare, imprimându-le acelaşi curent paradoxal. Au început să urască opoziţia şi să interzică ziarele critice la adresa lor. Au introdus cenzura pe care o desfiinţaseră. Au favorizat autocenzura, pe care o ignoraseră benefic în 1990.
Din păcate, au tras după ei o majoritate a constănţenilor care au rămas ataşaţi, îndrăgostiţi chiar, de imaginea tinerilor revoluţionari. Constanţa este a mamei vitrege. Paradoxal, la 15 ani de la revoluţie, doi dintre tinerii furioşi au provocat o contrarevoluţie. Or fi satisfăcuţi de performanţa lor?
Ianuarie 18th, 2012 at 4:02 am
Contrarevolutia revolutiei, presupune mai intai oamenii si ideile lor, apoi actiunile, statusul si totodata conotatia in care are loc aceasta vasta actiune- contrarevolutia.
Abia cum, nu este foarte tarziu, inteleg DE CE pe DVS, v-a marcat oarecum un personaj, care, sub fatada superficialitatii- aceasta pojghita subtire de cultura(am folosit deja un cuvant antagonic cu personajul in cauza), reprezinta suma tuturor relelor posibile intr-o societate, intr-un grup.
De Mazare vorbesc. Acest smecheras cu basca rosie, a carui imagine este una a
infatuarii, a prpriei supraincrederii, o imagine a unui Superman modern cu tente de gigolo ieftin (sunt sigur ca inafara de lungimea nasului, nu mai are nimic de aratat ca masculinitate), este un dezinformat si un anti -deontologic in ceea ce priveste realitatea inconjuratoare. S-a izolat in lumea lui, intr-o fetida galeata cu laturi in care nu incap decat acolitii, rudele si interesele personale.
Ce m-a facut sa remarc acest lucru este naivitatea cu care iese pe scena mediatica si face afirmatii care sunt asa de coerente incat sunt exact imaginea proverbulor neaose : ” ca nuca-n perete” si ca ” bata-n balta”.
Ma refer la pozitia lui Mazare fata de evenimentele recente petrecute in capitala, masifestarile impotriva presedintelui si a guvernului din aceste zile de inceput de 2012.
Folosind buna credinta, desi oamenii nu se eticheteaza, cu mana pe inima, l-as conduce pe acest personaj , personal, macar o data in duba jandarmeriei , unde sa-i ” inoculez” cateva lectii de viata si de comportament civilizat in societate. Nu cer mult.
Cu deosebit respect, R.G.