„Nişte năroji”, y compris un regizor care vrea să satisfacă toate gusturile
Publicat de Alina Vasiliu in categoria teatru
Mi-e din ce în ce mai greu să scriu despre premierele Teatrului de Stat Constanţa. Nu înţeleg alegerile care ţin de repertoriu, mă dezamăgeşte mereu simplitatea de mijloace – decorurile sărăcăcioase, rămân uimită că într-o sală atât de mică am probleme în a auzi şi înţelege toate replicile, iar publicul… oare sunt doar eu enervată când ţâşneşte la verticală îndată după ce răsună ultimul cuvânt din scenariu? Se întâmplă de parcă vor să ardă etapele, să-şi facă norma de aplauze şi de standing ovations şi să plece repede acasă. Nu este entuziasm acela care îi face să se ridice iute în picioare, fapt demonstrat de scurtimea intervalului de aplaudat, actorii fiind uneori nevoiţi să revină penibil la rampă, resuscitând artificial valul de admiraţie. Şi asta la premieră! Citeste mai departe…
Etichete: iulian enache, La Lilieci, Marin Sorescu, Niste naroji, premiera, Teatrul de Stat Constanta
Mlaştina înghite din nou. Şi o retractare
Publicat de Alina Vasiliu in categoria Articole diverse
O să scriu acum doar o notă la un articol mai vechi al meu, Universitatea Ovidius din mlaştina tomitană, la care un cititor îmi comenta astfel: “Daca intre timp vor iesi la iveala ilegalitati despre unii despre care spuneti ca sunt modele, va veti retracta cuvintele?”.
Cineva mi-a adus aminte de cele scrise la momentul septembrie 2013, când fostul rector al UOC fusese arestat, iar Mihai Gîrţu se pregătea să candideze, avându-l alături pe denunţătorul lui Epure, Ţarălungă.
Ce altă dovadă că Marin Mincu avea dreptate când se referea la mlaştina tomitană decât aceea că smârcul îi înghite şi pe aceia pe care la un moment dat îi vedeam în afara lui. De fapt, pe unii îi înghite smârcul, alţii sunt parte componentă a mâlului urât mirositor care-i trage la fund pe toţi cei ce calcă pe-aproape.
Scriam atunci: “Mihai Gîrţu este copt, în opinia mea, să devină rector. Nu vreau să spun că nu ar fi alţi profesori merituoşi, dar faptul că Gîrţu l-a luat lângă el pe Ţarălungă, omul care l-a dărâmat pe Epure, arată limpede că vrea să lupte împotriva corupţiei din universitate, cel mai important şi lăudabil obiectiv.” Desigur că trebuie să retractez, să spun că m-am înşelat, de vreme ce Ţarălungă, devenit între timp consilier anti-corupţie (!!!) al noului rector Rugină, a fost arestat pentru luare de mită.
Am fost sfătuită să şterg articolul scris atunci, dar, de vreme ce l-am scris cu bună-credinţă, nu-l regret şi nu-mi asum vreo vinovăţie. Regret că UOC nu pare să iasă nicicum din mlaştina corupţiei, ci se afundă din ce în ce, şi spun că m-am înşelat considerându-l pe Ţarălungă (pe care nu-l cunosc personal) un exponent al anti-corupţiei. Poate şi dacă l-aş fi cunoscut m-aş fi înşelat, căci am tendinţa de a acorda oamenilor încredere, nu de a-i privi cu suspiciune, ceea ce reprezintă un defect în ziua de azi, în Constanţa, în România.
Retractez, dar nu e ruşinea mea, ci e ruşinea celor care au întărit încă o dată eticheta corupţiei pe firma universităţii.
Aşa cum le spun şi studenţilor mei, oricine se poate înşela, important este să ne recunoaştem greşelile şi să le corectăm cât mai repede.
Etichete: mita, Ovidius, taralunga, UOC
Între Nobel şi Zece pentru România
Publicat de Alina Vasiliu in categoria chestii
Herta Müller s-a născut în România şi a luat premiul Nobel. Opera ei literară s-a hrănit din nenorocirile comunismului pe care le-a trăit nemijlocit. E ceea ce declara la prima ei conferinţă de presă după anunţarea premiului.
Spunea că de multe ori un scriitor nu îşi alege temele, ci temele îl aleg pe el, iar ea, cea evadată din lagărul comunist, nu se poate desprinde de coşmarul trăit în România, încă nu poate înţelege cum a putut dura atât şi cum a putut distruge o ţară. Tot în primele fraze, îi pomenea pe cei care au trăit alături de ea chinul, pe cei care nu mai sunt în viaţă şi au fost învinşi de sistem.
Nu am apucat să aud mai mult din răspunsurile laureatei premiului Nobel la conferinţa de presă transmisă în direct de Realitatea TV, pentru că producătorii au decis să o întrerupă. În studio era marele guru al presei româneşti, Cristian Tudor Popescu şi ţinea să-şi exprime dispreţul seniorial pentru asemenea premii acordate pe criterii politice, pentru scriitoarea care – a decis el brusc, în contradicţie cu evidenţa – nu a pomenit România în vorbele sale (de fapt, tocmai o menţionase, între primele cuvinte!), pentru aşa-zisa valoare literară a operei ei (pe care a recunoscut că NU A CITIT-O!!!), pentru că a ales să vorbească despre comunism şi nu a spus nimic despre mentorii săi literari sau despre curentul în care se încadrează opera ei (nu fusese întrebată!!! I se pusese întrebarea, în acelaşi trend care explică acordarea premiului Nobel prin motive care ţin de corectitudinea şi oportunitatea politică, dacă e vreo legătură cu aniversarea a 20 de ani de la căderea zidului Berlinului).
Repet, conferinţa de presă nu se încheiase, abia începuse; într-un colţ al ecranului o vedeam pe laureata premiului NOBEL vorbind la microfon, dar de auzit îl auzeam scuipându-şi veninul de laureat al premiului „Zece pentru România” pe Cristian Tudor Popescu. Nu-l interesa ce ar mai fi avut de spus scriitoarea, acum vorbea El!
După ce m-am enervat, mi s-a făcut o scârbă imensă… Chiar aşa, de ce ne-am bucura că un om care a scris împotriva regimului ce ne-a oprimat pe toţi a fost premiat cu cel mai prestigios trofeu din lume? De ce ne-am bucura că eforturile unui om care a făcut dizidenţă, a rezistat Securităţii şi a suferit din pricina rezistenţei au fost recunoscute pe plan mondial? De ce am admira sau am dori să cunoaştem o operă care s-a hrănit obsesiv din suferinţa adâncă şi durabilă a unei tinereţi strivite sub dictatură? De ce am putea gândi că asemenea eforturi creative sunt sublime căci slujesc o cauză, aceea a democraţiei şi deschid ochii celor care nu s-au confruntat cu plaga şi nu-i cunosc potenţialul malefic?
De ce n-am bagateliza suferinţa acestei femei şi nu ne-am gândi că din calcul rece şi oportunism a scris împotriva comunismului, vizând un premiu care nu mai are nicio valoare de vreme ce e politically correct? Mai dă-o-ncolo pe Herta Müller, ce poate să ne spună ea mai interesant decât guru CTP?!
Acesta a fost momentul în care m-am despărţit definitiv de admiraţia pe care am avut-o cândva nu pentru caracterul, ci pentru talentul lui jurnalistic. Oricine poate manifesta atâta dispreţ pentru un om şi o operă pe care NU LE CUNOAŞTE, oricine poate susţine un demers demolator împotriva unei persoane fără a prezenta vreun argument valid degeaba şi abuziv ţine un pix în mână. Şi poate că ar trebui să consulte un medic pentru a-şi conştientiza frustrările şi trata problemele psihice…
(Articol publicat pe blogul meu din Cuget liber, în 10 Octombrie 2009)
Etichete: cristian tudor popescu, herta muller, nobel, zece pentru românia
Manual de folosire a instrumentelor Răului
Publicat de Alina Vasiliu in categoria metanoia
Am văzut House of Cards, ambele sezoane, a câte 13 episoade fiecare. Un film excelent, ATÂT de bine făcut!
Din cauza lui sunt sub o puternică şi negativă emoţie, de care încerc să scap scriind despre. Am spus că este un film atât de bine făcut, ceea ce înseamnă că prezintă excelent mizeria şi perversitatea umană, în toată diversitatea lor şi în toată incompletitudinea lor, care lasă loc de compasiune, de îndoieli şi de speranţă într-un strop de umanitate. Citeste mai departe…
Etichete: House of Cards, Kevin Spacey, politica
Mărul mitologic al discordiei şi tuta recentă
Publicat de Alina Vasiliu in categoria politica
Când o situaţie este atât de proastă cât este cea în care se află România, în care ne aflăm noi în momentul de faţă, ziaristul poate să scrie despre două aspecte: ori să arate ceea ce merge prost şi să explice de ce merge prost, ori să evalueze soluţiile şi alternativele.
Dau un exemplu de la Constanţa, cu toate că de această dată voi scrie despre situaţia politică la nivel naţional: toţi constănţenii cu minte în cap sunt de acord că Mazăre este un dezastru pentru acest oraş, iar jurnaliştii care au avut voie şi/sau curaj au prezentat ani la rând toate relele făcute de această gaşcă acaparatoare. Din păcate, aici nu a existat o alternativă viabilă, un contracandidat care să polarizeze în jurul său toate simpatiile de dreapta şi toate resentimentele împotriva caracatiţei corupţiei. De ce? Oamenii de bună credinţă şi cu potenţial din Constanţa nu intră în luptă pentru că nu găsesc susţinere din partea celor care ar putea să-i promoveze. Găsesc susţinere numai aceia dispuşi să bată palma cu Mazăre sau aceia fără nicio şansă să-l învingă. Citeste mai departe…
Etichete: Catalin Predoiu, Cristi Calugaru, Dreapta unita, Elena Udrea, EVZ, PDL, PMP, Traian Basescu
DĂ-I O ŞANSĂ, „TATĂ MARE”!
Publicat de Alina Vasiliu in categoria politica
M-am dus să-l văd pe Predoiu live. Ca orice jurnalist care se duce la faţa locului, să vadă cu ochii lui şi să poată relata cititorilor în deplină cunoştinţă de cauză. Asta după ce îl ascultasem în câteva emisiuni de televiziune şi mi se păruse: stăpân pe sine; sobru – lucru foarte important pentru mine în contextul băşcăliei generalizate a politicienilor, pe care n-o mai suport; coerent sau, mai bine zis, capabil de a-şi duce până la capăt ideile fără să se lase întrerupt ori deturnat de colegii de platou şi de moderatori; cu un vocabular elevat, adică ieşit din tiparele noii limbi de lemn a politicienilor zilelor noastre, alta decât limba de lemn a comuniştilor, dar tot de lemn…; folosind neologisme, dar nu dintre cele de neînţeles pentru majoritatea oamenilor, ci dintre acelea care ne fac să ne aducem aminte cu plăcere că mai sunt cuvinte şi dincolo de alea câteva zeci pe care le folosim în fiecare zi; politicos, dar ştiind să se impună; spontan, dar fără să sară de pe scaun… Aveam impresia că nu-i politician român, într-atât emana civilizaţie şi bun simţ.
Am vrut să văd cum se comportă în faţa publicului, dacă trece rampa, condiţie necesară oricărui politician de linia întâi care vrea voturile oamenilor pentru a accede într-o funcţie importantă. Citeste mai departe…
Etichete: Basescu, Catalin Predoiu, Constanta, Ghita Falca, PDL, Tata Mare
Despre relativitatea succesului în „raiul” lui Nabucodonosor
Publicat de Alina Vasiliu in categoria teatru
Nu am vrut să scriu despre piesa „O zi de vară”, montată la Teatrul de Stat din Constanţa, pentru că am ieşit din sală neştiind exact de ce nu mi-a plăcut. Dar, de obicei, scriind, ideile mi se limpezesc, aşa că încerc s-o fac. În plus, regizorul mi-a dat „add” pe Facebook şi în acel moment m-am simţit prost pentru că nu-mi făcusem datoria de cronicar.
Subiectul ar fi de natură să ofere catharsis, căci este despre „homo homini lupus”, despre instinctul de cuceritor şi despre lupta pentru supravieţuire în societatea contemporană, despre predestinarea şi relativitatea succesului şi eşecului, dar şi despre apăsările ontologice şi tentaţiile suicidale pe care atât unul cât şi celălalt le declanşează. Citeste mai departe…
Etichete: adi tamas, cosmin mihale, Florina Stanculet, marian adochitei, nabucodonosor, nicodim ungureanu, o zi de vara, Slawomir Mrozek, Teatrul de Stat Constanta
Sindromul „Constanţa”
Publicat de Alina Vasiliu in categoria politica
Când eram mică am citit o carte extrem de chinuitoare, care m-a obsedat multă vreme. „Robie” de Somerset Maugham, titlul original fiind „Of Human Bondage”. Personajul principal, Philip, se îndrăgosteşte de Mildred, o femeie de joasă speţă, atât intelectual, cât şi moral. Ea nu-l iubeşte câtuşi de puţin, îl minte şi îl trădează în repetate rânduri, pe când el o iartă, o primeşte înapoi şi o întreţine financiar. Ba chiar renunţă pentru ea la Norah, o femeie bună ce se îndrăgostise de el într-unul dintre intervalele în care rămăsese singur pentru că târfa îl înşelase şi plecase.
Am citit romanul cu un sentiment copleşitor de revoltă. Citeste mai departe…
Etichete: Constanta, of human bondage, pomana, Radu Mazare, robie, sindromul Stockholm
Universitatea „Ovidius” din mlaştina tomitană
Publicat de Alina Vasiliu in categoria Articole diverse
Nu vreau să vorbesc acum despre ruşinea pe care o simţi când afli că rectorul universităţii în care ţi-ai tocit coatele şase ani de zile este ridicat de procurori ca un infractor ordinar cum se pare că ar fi, ci despre mizeria academică ce pare a se ridica la suprafaţă post-DNA şi pre-electoral şi despre efectul de turnesol pe care l-ar putea avea alegerea noului rector.
Mă gândesc cu tristeţe şi dispreţ la cei care încă îl lăudau pe Epure când era luat de DNA, acuzând manevre ale „concurenţei” (aici am simţit că era vizată universitatea la care predau, şi anume „Andrei Şaguna”, căci ce altă concurenţă la „Ovidius” există în Cţa? Oare cum ar fi putut manevra UAŞ ca rectorul de la Ovidius să fie luat de procurori?!!), şi aştept noi dezvoltări ale dosarului, pe baza înregistrărilor realizate în cursul urmăririi fostului rector. Citeste mai departe…
Etichete: alegeri, articole comandate, coruptie, epure, marin mincu, mihai girtu, taralunga, universitatea ovidius
Omule moral şi civilizat, poţi face injecţia letală?
Publicat de Alina Vasiliu in categoria Articole diverse
O mulţime de oameni pe care îi apreciez au intrat în isteria eutanasierii maidanezilor. Argumentul fiind acela că ne iubim copiii. Problema punându-se aşa: ori mor copiii, ori mor maidanezii. Este doar o manipulare: copiii nu au murit pentru că maidanezii nu au fost ucişi, ci pentru că nişte primari incompetenţi nu au găsit soluţia civilizată pentru strângerea lor de pe străzi. Ce vină au câinii că nu au adăpost şi că se comportă precum câinii – înmulţindu-se fără planning familial şi muşcând ca să-şi apere teritoriile? Vina e a oamenilor care au permis să se ajungă aici, adică a primarilor care aveau datoria să pună capăt acestei situaţii. Citeste mai departe…
Etichete: adaposturi pentru caini, asasinarea cainilor vagabonzi, caini vagabonzi, castrare, civilizatie, euthanasiere, maidanezi
