Dumnezeu să-l ierte…

Nu zic în calitate de ziaristă, ci în calitate de om. Mi se pare oribil să relatezi de la înmormântări. Doar nu-s evenimente mondene! Era puhoi de presă azi la poarta capelei mortuare în care a fost depus Vasilievici. Ce să zică, ce să scrie? Că au fost mulţi oameni, că au fost trişti? Cât erau de trişti? Să o filmeze şi să o pozeze pe femeia aceea distrusă, mama sinucigaşului, ca să o poată vedea toată Constanţa la televizor şi în ziare? E indecent. Domnul Chircor, prieten al familiei, care s-a luat de ei şi întâi i-a rugat, apoi i-a apostrofat ca să nu mai filmeze, avea dreptate. Dar nici circul care s-a stârnit nu a fost în regulă, căci ziariştii pot fi deosebit de înţepaţi atunci când sunt împiedicaţi să-şi facă meseria. Şi nici măcar nu era vina lor, căci nu se duc din proprie iniţiativă la înmormântări.
Ah, dacă prietenii lui George ar fi vorbit despre el, evocându-l, poate că jurnaliştii ar fi avut ce scrie. Din păcate, au fost cu toţii împietriţi de tristeţe. Cred că lui Vasilievici nu i-ar fi plăcut înmormântarea sa. Ar fi aşteptat cu sufletul la gură să audă elogiile faţă de talentul său. Sau diatribele la adresa gestului sinucigaş. În urma dricului şi în jurul cavoului s-a făcut, însă, o linişte mormântală, ruptă doar de vorbele creştineşti, repetate de toată lumea, ca o concluzie: „Dumnezeu să-l ierte…”

Comentarii

comentarii

Etichete: ,

Comenteaza

Pagini