Între Nobel şi Zece pentru România
Publicat de Alina Vasiliu in categoria chestii
Herta Müller s-a născut în România şi a luat premiul Nobel. Opera ei literară s-a hrănit din nenorocirile comunismului pe care le-a trăit nemijlocit. E ceea ce declara la prima ei conferinţă de presă după anunţarea premiului.
Spunea că de multe ori un scriitor nu îşi alege temele, ci temele îl aleg pe el, iar ea, cea evadată din lagărul comunist, nu se poate desprinde de coşmarul trăit în România, încă nu poate înţelege cum a putut dura atât şi cum a putut distruge o ţară. Tot în primele fraze, îi pomenea pe cei care au trăit alături de ea chinul, pe cei care nu mai sunt în viaţă şi au fost învinşi de sistem.
Nu am apucat să aud mai mult din răspunsurile laureatei premiului Nobel la conferinţa de presă transmisă în direct de Realitatea TV, pentru că producătorii au decis să o întrerupă. În studio era marele guru al presei româneşti, Cristian Tudor Popescu şi ţinea să-şi exprime dispreţul seniorial pentru asemenea premii acordate pe criterii politice, pentru scriitoarea care – a decis el brusc, în contradicţie cu evidenţa – nu a pomenit România în vorbele sale (de fapt, tocmai o menţionase, între primele cuvinte!), pentru aşa-zisa valoare literară a operei ei (pe care a recunoscut că NU A CITIT-O!!!), pentru că a ales să vorbească despre comunism şi nu a spus nimic despre mentorii săi literari sau despre curentul în care se încadrează opera ei (nu fusese întrebată!!! I se pusese întrebarea, în acelaşi trend care explică acordarea premiului Nobel prin motive care ţin de corectitudinea şi oportunitatea politică, dacă e vreo legătură cu aniversarea a 20 de ani de la căderea zidului Berlinului).
Repet, conferinţa de presă nu se încheiase, abia începuse; într-un colţ al ecranului o vedeam pe laureata premiului NOBEL vorbind la microfon, dar de auzit îl auzeam scuipându-şi veninul de laureat al premiului „Zece pentru România” pe Cristian Tudor Popescu. Nu-l interesa ce ar mai fi avut de spus scriitoarea, acum vorbea El!
După ce m-am enervat, mi s-a făcut o scârbă imensă… Chiar aşa, de ce ne-am bucura că un om care a scris împotriva regimului ce ne-a oprimat pe toţi a fost premiat cu cel mai prestigios trofeu din lume? De ce ne-am bucura că eforturile unui om care a făcut dizidenţă, a rezistat Securităţii şi a suferit din pricina rezistenţei au fost recunoscute pe plan mondial? De ce am admira sau am dori să cunoaştem o operă care s-a hrănit obsesiv din suferinţa adâncă şi durabilă a unei tinereţi strivite sub dictatură? De ce am putea gândi că asemenea eforturi creative sunt sublime căci slujesc o cauză, aceea a democraţiei şi deschid ochii celor care nu s-au confruntat cu plaga şi nu-i cunosc potenţialul malefic?
De ce n-am bagateliza suferinţa acestei femei şi nu ne-am gândi că din calcul rece şi oportunism a scris împotriva comunismului, vizând un premiu care nu mai are nicio valoare de vreme ce e politically correct? Mai dă-o-ncolo pe Herta Müller, ce poate să ne spună ea mai interesant decât guru CTP?!
Acesta a fost momentul în care m-am despărţit definitiv de admiraţia pe care am avut-o cândva nu pentru caracterul, ci pentru talentul lui jurnalistic. Oricine poate manifesta atâta dispreţ pentru un om şi o operă pe care NU LE CUNOAŞTE, oricine poate susţine un demers demolator împotriva unei persoane fără a prezenta vreun argument valid degeaba şi abuziv ţine un pix în mână. Şi poate că ar trebui să consulte un medic pentru a-şi conştientiza frustrările şi trata problemele psihice…
(Articol publicat pe blogul meu din Cuget liber, în 10 Octombrie 2009)
Comentarii
Etichete: cristian tudor popescu, herta muller, nobel, zece pentru românia
