Vot alb, lucid
Publicat de Alina Vasiliu in categoria politica
Pentru că pe Freeex se vehiculează ideea introducerii VOTULUI ALB, postez acest articol pe care l-am publicat în 23 Septembrie 2008, în ziarul Cuget liber:
La vremea euro-parlamentarelor, se indignase un cititor fidel vizavi de un articol din Cuget Liber care propaga ideea absenţei la vot. Intenţia ziaristului era, evident, determinată de o mare dezamăgire şi de o cunoaştere profundă a lumii politice. Am primit chiar o cerere oficială de la cititor ca redactorul respectiv să fie concediat pentru că a îndrăznit să scrie aşa ceva.
Pe atunci încă mă îndoiam că ar fi oportun ca, în semn de protest, pur şi simplu să nu te duci la vot. Idei din acelea gata mestecate despre conştiinţa civică mă bântuiau.
Nici acum nu sunt convinsă că voi sta acasă în 30 noiembrie, dar am citit ceva relevant pentru formarea unei conduite electorale. „Eseu despre luciditate” de Jose Saramago relatează situaţia ipotetică, dintr-o capitală imaginară, în care TOŢI cetăţenii s-au prezentat la vot, iar 90 la sută dintre ei au lăsat să cadă în urne buletine albe. Prin urmare, conform legii din ţara imaginară, alegerile locale nu au putut fi validate căci partidele nu au întrunit procentele necesare şi a fost organizat un nou scrutin. Populaţia a repetat întocmai votul şi la a doua strigare.
Fără conducători, fără o conspiraţie, fără a-şi comunica între ei intenţiile de a vota în alb, oamenii au fost mânaţi de acelaşi gând, al unei revolte mute. Iar guvernanţii, în ciuda tuturor serviciilor de spionaj şi agitatorilor puşi la lucru, nu au reuşit să-şi explice de ce şi cum de.
A urmat replica „puterii”, materializată în tot felul de planuri pe termen scurt sau lung: părăsirea capitalei de către guvern şi preşedinte, asedierea „albicioşilor”, cum erau numiţi peiorativ cei ce votaseră în alb, manipularea lor prin mass-media obediente, dar nimic nu a funcţionat pentru a reprima accesul de luciditate al unei populaţii paşnice, care a găsit modalitatea perfectă şi legală pentru a-şi manifesta nemulţumirile.
Suntem şi noi, cu toţii – sau măcar cei bine informaţi – în situaţia de a merge la alegeri fără iluzia că voturile noastre vor aduce la putere oameni cu bune intenţii care să poată şi să vrea să schimbe totul în bine, în momentul în care totul pare să meargă spre rău în ţara asta sau, de fapt, să băltească în aceeaşi nesfârşită tranziţie din care fiecare trage ce poate, iar munca cinstită este cea mai proastă opţiune.
În România, însă, votul alb nu este considerat valid, nu este ca o abţinere, ci are aceeaşi valoare cu cele pe care au fost aplicate mai multe ştampile sau, de ce nu?, injurii, deci îi este răpită valoarea de simbol. Iar prezenţa slabă la vot nu este condiţie pentru invalidarea alegerilor. Dar atât voturile invalidate, cât şi absenteismul, ambele la extrem, duc la neîntrunirea procentelor de accedere în parlament pentru partide, ceea ce îi poate întoarce pe candidaţi la faza dinaintea campaniei electorale, făcându-i să plângă după banii cheltuiţi şi, poate, să se retragă din cursă sau să conştientizeze că se află într-o profundă şi gravă eroare. Aceea de a-şi duce ţara în prăpastie, prin nesimţire şi parvenitism. Să înţeleagă că nu mai pot cumpăra sau mitui populaţia cu promisiuni fără acoperire. Că unui electorat lucid şi spoliat până şi de iluzii trebuie să-i ofere măcar intenţii bune şi programe coerente, care să nu fie gândite pentru interesul propriu, ci pentru interesul general.
Poate se va indigna din nou cititorul Asterix, dar, după lectura eseului lui Saramago, nu m-am putut abţine de la a propaga, cu o conştiinţă civică adaptată condiţiilor impuse de o lume politică murdară, ideea votului alb. Aş fi avut remuşcări. „Remuşcare pentru ceva ce n-am făcut, Unii afirmă că asta e cea mai rea dintre toate, remuşcarea pentru cele pe care le-am permis să se facă.” (Jose Saramago – opera citată)
Comentarii
Etichete: alegeri, iluzii, saramago, vot alb
