Mazăre forever (I)
Publicat de Alina Vasiliu in categoria politica
După mine, Mazăre o să rămână primar al Constanţei până când o să renunţe singur sau până când va fi condamnat pentru una sau alta dintre faptele sale. Făcând priză cu realitatea, nu pot să mă iluzionez că un candidat minune îl va „spulbera”. Şi, în genere, faci mai bine priză cu realitatea atunci când nu mai eşti implicat în joc, atunci când priveşti de pe margine, când nu citeşti chiar tot ce se scrie pe subiect şi când te laşi pătruns de acea rumoare ce transmite subtil opinia publică.
De-a lungul carierei de jurnalist anti-Mazăre, au venit mulţi la mine să îşi arate dezamăgirea faţă de alegerea plebei şi să-şi manifeste disponibilitatea de a „face ceva” pentru ca acest mic dictator local să nu mai poată accede la poziţia din care poate face ce vrea cu oraşul şi cu banii noştri. Eu însămi aveam, din timp în timp, impresia că nu fac destul şi contemplam posibilitatea de a înfiinţa o fundaţie, un partid, un tip de organizaţie care să se poată implica mai mult şi care, eventual, să găsească un om sau mai mulţi să-i facă faţă în alegeri. Pentru că, aşa cum spuneam, atunci când eşti în joc, e mai greu să-ţi dai seama de superioritatea strategică şi materială a adversarului. De fapt, îţi dai seama, dar nu realizezi dimensiunea decalajului şi crezi, cu naivitatea jucătorului cinstit, bine stimulat psihic de antrenor, că, dând tot ce poţi, făcând efortul maxim, este imposibil să nu reuşeşti.
Însă, cum bine observam în momentele de luciditate, această gaşcă sinistră a pus atât de bine şi deplin stăpânire pe oraş şi pe oamenii lui, încât toţi cei care contează în jocul de strategie sunt cu grijă programaţi pentru a face exact ce trebuie atunci când vine rândul lor. Politicieni, oameni de afaceri, jurnalişti – şi nici măcar nu mă refer la aceia care se află în tabăra măzăristă, ci la ceilalţi, care, într-un fel sau altul, se văd ca un fel de opozanţi sau măcar ca persoane neutre – sunt pioni cu rol predeterminat.
Strategie
Trec peste „cumpărarea populaţiei paupere cu o sacoşă de mâncare pe lună”, pentru că deja subiectul este fumat. Nu pot număra de câte ori am auzit sintagma asta în campaniile electorale şi mă îngrozesc când realizez câtă înverşunare de a pune ştampila pe Mazăre trezeşte în bieţii pensionari fără minte, prizonieri inconştienţi ai primarului Mânca-l-ar mama. „Adică noi suntem proşti, nu? Adică ziceţi voi, care nu ne daţi nimic, că pe noi ne cumpără Mazăre cu mâncare? Ia priviţi-ne cât de cumpăraţi suntem şi cum îl votăm noi, ca să ne mai dea şi să crăpaţi voi de ciudă!”. Ei sunt prada cea mai uşoară şi cea mai sigură.
Ceea ce trebuie să solicite la maximum abilităţile strategice (ale lui Mazăre, presupun eu, fără să ignor, însă, contribuţia probabil însemnată a lui Sorin Strutinski) este demersul ce le asigură, din timp, un mediu neconcurenţial. Adică manevrele neîncetate prin care, infiltrându-şi oameni în celelalte tabere, profitând de luptele interne surde pentru putere, de adversităţile dintre politicieni (deşi este aproape penibil să îi numeşti aşa pe unii), de interesele lor, de orgoliile lor supradimensionate, de prostia lor, determină partidele să-şi nominalizeze oameni fără valoare, sau oameni de cârpă, sau oameni compromişi, sau oameni deja cumpăraţi de măzărişti să candideze împotriva pesediştilor de la Constanţa.
După experienţele de până acum, oricât de multă gălăgie anti-Mazăre ar face unii, mie mi-e greu să-i mai cred. Îi ascult, îi privesc şi aştept momentul în care cineva îmi va spune: „Cum, nu ştii?! Cutare e bara-bara cu Nicuşor (sau cu Strutinski, sau cu Mazăre, sau cu Ponta, sau cu Năstase, sau cu Hrebenciuc)! Au afaceri împreună!”. Sau momentul în care acel Cutare foarte vocal va tăcea suspect de brusc, arătându-mi că ori a obţinut ce a vrut, ori şi-a luat papara pentru vreun cadavru pe care şi-l ştia bine ascuns în dulap. Ori ambele, căci cei din gaşca măzăristă se folosesc şi de şantaj, şi de stimulente.
De altfel, iluziile mele că vreodată se va ridica la Constanţa, din partide, un contracandidat credibil al lui Mazăre au dispărut în 2009, atunci când am văzut fotografii cu Traian Băsescu, soţia lui, Elena Udrea, Dorin Cocoş şi Nicuşor Constantinescu împreună cu jumătatea sa, convivi la o masă mare dintr-un restaurant situat pe malul mării, în staţiunea Olimp.
Mass media civilizată
O altă componentă a strategiei electorale măzăriste este influenţarea opiniei publice. Ceea ce se realizează, în principal, prin instituţiile de presă pe care le deţin, mai pe faţă sau mai prin interpuşi, şi prin „cumpărarea” celorlalte instituţii de presă şi/sau a jurnaliştilor.
De această dată, publicul ţintă este un pic mai elevat faţă de săracii cu sacoşele. Este acela care citeşte ziarele mai mult pe Internet şi se uită la televiziunile locale, pentru informaţie sau pentru divertisment, dar fără a-şi face o ţintă din înţelegerea mecanismelor democratice sau mai puţin democratice care guvernează o comunitate. Ia informaţia la zi, gata mestecată. Iar informaţia din aproape toată presa constănţeană este superficială, aşa cum trebuie să fie menţinut şi cititorul, ca să nu-şi dea seama care sunt încrengăturile mecanismului prin care îi sunt furaţi banii.
Nu e o mare diferenţă faţă de mass media din toată România, care are, în marea ei majoritate, o problemă de conţinut. Patronii de presă vor să facă prea multe cu prea puţini oameni. În condiţiile crizei economice, lipsei fondurilor, nu-şi mai permite nimeni să înregistreze pierderi, aşa că scăderea dramatică a vânzărilor şi a publicităţii, prin urmare a veniturilor, a dus la scăderea de-a dreptul tragică a efectivelor redacţiilor. Puţinii ziarişti care au mai rămas trebuie să alerge căpiaţi şi să scrie unul cât pentru un departament întreg, ridicând, la sfârşitul lunii, un salariu de mizerie. Ba pe la unele ziare trebuie să se căciulească şi pentru contracte de publicitate, contra comision şi pierderea oricărei credibilităţi profesionale. Cum să mai faci jurnalism de calitate, jurnalism responsabil, cum să investighezi problemele în profunzime, cum să mai fii atent şi la stil?
Şaibe, cum spunea un fost coleg de presă când „dădea” despre accidente banale sau furturi, şi dude, cum se numesc ştirile care nici nu ar trebui scrise, titluri care întreabă şi dau iluzia că textul va da răspunsul, oleacă de „senzaţional” à la Dan Diaconescu, articole care încep să trateze serios câte un subiect interesant, dar eşuează în banalităţi arhicunoscute – cam aşa arată presa noastră, cititorul având mare dreptate să nu mai dea banii pe ea.
În presa constănţeană totul este relativ. Puţine publicaţii sunt anti-Mazăre, dar şi de acelea te poţi îndoi atunci când le vezi patronii căciulindu-se pe lângă Mazăre şi Nicuşor, mişunând pe lângă ei, înghesuindu-se să le strângă mâna sau transmiţându-le, într-un fel sau altul, „La mulţi ani!” de ziua naşterii, „că doar nu suntem sălbatici, suntem civilizaţi!”
Refrenul cu civilizaţia este la mare modă printre jurnaliştii din Constanţa. Suntem civilizaţi, ce naiba, dacă Mazăre ne plăteşte salariile prin publicitate (din banii municipalităţii, banii contribuabililor, nu banii lui, de-acasă!), putem măcar să îi zâmbim şi să ne bucurăm când vedeta tuturor posturilor comerciale de televiziune catadicseşte să ne strângă mâna… Iar dacă nu ne plăteşte nimic, tot civilizaţi suntem, că poate o să ne ia şi pe noi în calcul la un moment dat… Nu e diplomatic să arzi toate punţile, nu?
Ceea ce duce la instaurarea unei atitudini generale tolerante faţă de furtul din banul public şi unei înclinaţii spre compromis, spre pupat Piaţa Independenţii, spre relaţionarea civilizată cu cei pe care îi dispreţuieşti, pentru că nu se ştie când vei avea nevoie de ei şi pentru că nu îţi permiţi să-i superi foarte tare. Desigur, iluzia unei prese de opoziţie trebuie păstrată, Mazăre este conştient de asta, de aceea spuneam că până şi opozanţii săi sunt pioni care îi folosesc în anumite împrejurări.
Dincolo de toate astea, să fim serioşi, ce poate face jurnalistul de opoziţie? Toate anchetele despre Mazăre s-au scris, procesul în care este acuzat pentru retrocedări ilegale se judecă din 2007, rechizitoriul a fost publicat, toată lumea ştie cine este, care îi sunt prietenii şi firmele şi cum şi-a făcut averea pe care pretinde că nu o are, chiar dacă, pe de altă parte, face toate eforturile să afişeze o opulenţă greu de egalat.
„Fraierilor, ne spune el, nu vedeţi că nu mă prindeţi cu nimic? Nu vedeţi că daţi din gură sau din pix de ani de zile şi pe mine mă doare-n fund? Vedeţi-mă cum dansez pinguinul sau orice alt dans la modă în toate prime time-urile posibile, deşi sunt cercetat penal şi judecat de ani de zile, vedeţi-mă cum mă distrez fără încetare, vară sau iarnă, fără să dau doi bani pe orarul de la Primărie, vedeţi-mă cum insult pe toată lumea, de la preşedinte la procurori şi nu mi se întâmplă nimic, vedeţi-mă cum sfidez orice normă etică sau de bun simţ, dar sunt votat de cei pentru care morala şi bunul simţ sunt instrumente folosite zilnic în familie şi în societate! Scrieţi, fraierilor, că o să scrieţi un episod, maximum două, apoi o să ajung eu, într-un fel sau altul, la patronul vostru şi se cheamă că aţi muncit degeaba! Scrieţi, că, de când tot scrieţi, lumea s-a obişnuit şi, orice aş fi făcut, nu mai contează. Îmi faceţi reclamă gratis şi arătaţi că e democraţie şi e libertate de expresie.”
Personajul fistichiu Radu Mazăre
Mazăre este un personaj interesant. Dincolo de toate tâmpeniile pe care le spune în direct, dincolo de distracţiile neîncetate, de nevoia permanentă de a schimba femeile, de mediatizatele momente de de beţie cruntă, de înclinaţia maladivă către costumaţii ridicole şi sporturi extreme, omul este foarte calculat.
Au fost vremuri când s-a vorbit despre presupusa lui slăbiciune în interiorul grupului. Se zvonea că el ar fi şeful doar de faţadă, dar că frâiele le-ar fi ţinut ori Nicuşor Constantinescu, ori Sorin Strutinski şi că aceştia doi ar fi fost chiar destul de iritaţi din cauza giumbuşlucurilor asociatului lor cu mai mult şarm şi mai mare priză la electorat. Apropiaţii lui Mazăre spun, însă, că el este un geniu al combinaţiilor; că are capacitatea de a se concentra intens, pe perioade pe care le doreşte cât mai scurte, oferind, totuşi, rezolvări eficiente pentru toate problemele şi delegându-şi oamenii să-i execute ordinele; că fanfaronul Mazăre pe care îl ştim de la televizor dispare, înlocuit de afaceristul pragmatic şi abil.
De altfel, se ştie că nu se zgârceşte când este vorba despre lucruri importante, cum ar fi libertatea sa. Şi-a ales întotdeauna avocaţii cei mai buni şi mai costisitori, şi i-a îngropat în bani. Suma vehiculată atunci când Mazăre l-a angajat pe avocatul care l-a apărat pe Băsescu în procesul Flota a fost de un milion de euro.
Pentru că a fost personajul meu atâţia ani de zile, am încercat să-l analizez, ca om. Am avut o relaţie cu suişuri şi coborâşuri. În particular, am şi discutat aproape serios, ne-am şi luat reciproc peste picior. În public, am avut confruntări destul de spectaculoase la conferinţe de presă (când eu întrebam, iar el sărea ca ars şi-mi spunea chestii, fără nicio legătură cu întrebarea, despre patronii ziarului la care scriam), dar şi întâmplări care au depăşit limita bunului simţ (când m-a întâlnit într-un club şi era cam „luat”).
Omul are şarm, de aici priza incredibilă la publicul de toate vârstele şi genurile. Chiar fiind conştient de toate măgăriile pe care le face, ţi-e greu să-l priveşti cu ură. Ştiu cel puţin două jurnaliste care îl adoră ca bărbat (aşa cum îţi place mult de tot de un actor celebru, pe care ţi-l fixezi ca model masculin), cu toate că nu sunt dintre cele care-i înalţă osanale. Iar el exploatează la maximum acest avantaj, jucând tot felul de roluri, în funcţie de public. În paranteză fie spus, mă amuză ce face în şedinţele de consiliu local când detectează vreo figură feminină nouă în rândurile jurnaliştilor. Absent în mijlocul dezbaterilor regizate, îşi ia o figură de îndrăgostit tembel pe care l-a lovit brusc amorul, îşi întinde pe faţă un zâmbet duios şi fixează prada, până aceea îşi dă seama de admiraţia lui. Nu ştiu ce se întâmplă mai târziu, dar e o chestie pe care o face frecvent şi care probabil mai dă şi rezultate.
Se poate să aibă o viaţă minunată, cum se laudă, însă eu, una, mă îndoiesc. Potrivit standardelor mele (repet, ale mele!), nimic nu poate umple golul spiritual şi afectiv, nici măcar sporturile extreme, cu atât mai puţin coada de gagici de la uşa dormitorului. Poate de aici, de la stăruinţa vacuităţii, şi extremismul sporturilor extreme, şi lungimea cozii despre care am pomenit…
Personajul furios Nicuşor Constantinescu
El e spaima tuturor angajaţilor clanului Mazăre. Este omul cu care trebuie să se poarte cu mănuşi, să nu-l enerveze, să nu-i stârnească niciunul dintre demoni.
Este, în opinia mea, tipul parvenitului care a ajuns la nivelul maxim, un nivel la care nici visa. Este dispus să muncească 20 de ore pe zi şi să lupte cu oricine pentru a rămâne acolo, pentru a păstra tot ce a acumulat – bani, bunuri materiale, familie, supuşi. Toată lumea trebuie să ştie cine e el şi să-l asculte pentru că este cineva. Nimeni nu poate avea îndreptăţirea de a-l contrazice, oricine îndrăzneşte va fi pedepsit.
Izbucnirile lui de furie sunt un pericol atât pentru angajaţi, cât şi pentru restul lumii, în special pentru jurnalişti. Când se enervează, se înroşeşte la faţă şi face clăbuci la gură. Uneori trebuie să-l ţină sau să-l calmeze cei din jur să nu devină violent. Şi îl enervează orice punere în discuţie a oricărei decizii sau aserţiuni ale sale. Şi o simplă întrebare îl enervează. M-am gândit întotdeauna că i-ar folosi un tratament pentru gestionarea furiei (cam ca acela din filmul Anger Management, cu Jack Nicholson).
Nu arată nici urmă de diplomaţie, este personajul elementar cu care nu are rost să porţi o conversaţie. De fapt, probabil că nimănui nu i-a trecut măcar prin cap să discute cu Nicuşor Constantinescu… Cred că niciun jurnalist nu s-a gândit vreodată să-i ia un interviu, cât e el de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa (eu nu am citit niciunul, ci doar declaraţii, majoritatea luate prin sms-uri). Pentru că nu este posibil.
Personajul calculat Sorin Strutinski
L-am întâlnit o singură dată, când eram redactor şef la ediţia de Dobrogea a României libere, şi mă trimiseseră şefii de la Bucureşti să discut despre difuzarea ziarului şi despre publicitate. Mi-a dat impresia că ştie tot ce mişcă în marele conglomerat al firmelor pe care le controlează într-un fel sau altul şi că le gestionează perfect şi cu o mare economie de mijloace.
Strutinski este omul din umbră, care nu s-a băgat în Partidul Social Democrat, ba chiar dimpotrivă, a fost membru al Partidului Naţional Liberal până în momentul în care interesele lor, ale grupului Mazăre, au contrastat prea flagrant cu statutul politic pe care şi-l asumase. Nu că liberalii lui Puiu Haşotti ar fi avut interese total diferite, dar nu se cădea, ca imagine, să adăpostească la sân unul din tabăra formal inamică.
Imaginea lui Strutinski (Struţul, cum i se spune) este aceea a unui om de afaceri calculat şi calm. Nu ştiu cât de bun om de afaceri – căci într-un mediu privat concurenţial, înainte ca Mazăre să devină primar, firmele lor erau în faliment şi cu imense datorii la stat –, dar, cu siguranţă, un maestru al combinaţiilor, care a reuşit performanţa de a monopoliza multe dintre domeniile importante de afaceri ale Constanţei.
În acest moment, ori de câte ori se deschide ceva în Constanţa, este, aproape cu siguranţă, al lor, într-un fel sau altul, direct sau sub acoperire. Hoteluri şi restaurante, SPA-uri, comerţ cu materiale de construcţie şi amenajări, publicitate stradală, difuzare de presă şi multe alte domenii sunt controlate de clanul Mazăre.
(Va urma. Mâine: Între timp, Constanţa…)
Comentarii
Etichete: alegeri locale 2012, Constanta, mazare
Iunie 8th, 2012 at 5:46 pm
Cum te vei simti peste 4 ani cand vei aborda subiectul identic? 🙂
Iunie 8th, 2012 at 6:32 pm
Eh, nu-s chiar asa lipsita de imaginatie… :))
Iunie 8th, 2012 at 7:37 pm
Felicitari, un articol exceptional, asteptat acum in prag de alegeri locale. In ziarele locale si hiperlocale sunt postate numai scrieri superficiale, atacuri directe, spalari de rufe murdare, invinuiri, reflectii patimase,barfe si zvonuri. Personal stiu sa ma fresc de aceste manipulari.Cum procedam cu publicul tinta? O intrebare legitima.Cum? Articolul dumneavoastra trebuie propagat.Poate nu va schimba modul de viata al alegatorului constantean, dar, cu siguranta, va influenta principiile si convingerile. Merita o incercare. Parerea mea conteaza. de R.G.