Directorul de imagine al Universităţii Ovidius din Constanţa – suspect de plagiat

Emisiunea Cartea zilei de la televiziunea constănţeană Litoral TV, realizată de lectorul universitar Enache Tuşa, director de imagine al universităţii constănţene “Ovidius”, este dublată de publicarea unor texte pe site-ul ziarului Ziua de Constanţa, în rubrica omonimă. Unele dintre aceste texte se înscriu în definiţia plagiatului, conform legii 206/2004 modificată prin O.G. nr. 28/2011: Plagiatul – expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale.

Enache Tuşa este lector universitar la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice a Universităţii „Ovidius” din Constanţa (UOC) şi deţine funcţia de director de imagine şi comunicare al universităţii.

Este moderator la Litoral TV din Năvodari, realizând emisiunile Cultură pe coordonate – marţi de la 16.20, Cutia de viteze (o emisiune despre maşini) – sâmbătă, de la 16.20 şi Cartea zilei – duminica între 7 şi 8. Este invitat aproape permanent la emisiunea Vocile Constanţei de la Televiziunea locală Digi 24, jucând atât rolul de invitat principal, precum şi rolul de specialist, analist în diverse domenii, de la politică până la sociologie, istorie, etnologie, dialectologie.

Are un curricullum vitae care arată o asiduă preocupare pentru participarea la conferinţe naţionale şi chiar internaţionale, cunoscând, conform aceluiaşi CV, limbile străine rusă, engleză şi macedoneană (nu e clar care limbă macedoneană, slavă sau antică).

Emisiunea sa, Cartea zilei, prin care promovează lectura, prezentând cărţi din diverse domenii, este valorificată şi prin publicarea în ziarul Ziua de Constanţa.

Ar fi un efort lăudabil, dacă nu ar fi sabotat chiar în esenţa sa prin apariţia aici a unor texte scrise de alţi autori despre cărţile respective şi prezentate ca fiind ale lui Enache Tuşa.

 

Recenzie de Ovidiu Pecican publicată sub semnătura Enache Tuşa

Primul text care ne-a atras atenţia a fost Sylvain Gouguenheim, „Aristotel la Muntele Saint-Michel. Rădăcinile greceşti ale Europei creştine” [link-ul conduce acum la un alt text, care l-a înlocuit pe primul pe site-ul ziarului Ziua de Constanţa, pentru a şterge urmele, după ce timp de câteva zile articolul a fost eliminat; textul iniţial poate fi însă lecturat în printscreen-urile de mai sus], publicat în 19 decembrie 2015. Şi am citit următoarele:

„În cartea prezentată astăzi, „Aristotel la Muntele Saint-Michel. Rădăcinile greceşti ale Europei creştine” (traducere de Eduard Florin Tudor, Bucureşti, Editura Nemira), Sylvain Gouguenheim redeschide o dezbatere care, în linii mari, părea tranşată: este sau nu este adevărat că fără aportul filozofilor arabi medievali Apusul european nu l-ar fi redescoperit pe Aristotel?”

Textul continuă în aceeaşi notă:

„Revenind însă la importanţa pe care traducerea unei asemenea cărţi o poate avea în spaţiul cultural şi istoriografic românesc, mă voi rezuma să observ că, pe meleagurile noastre, nimeni nu şi-a pus încă întrebarea referitoare la receptarea operei aristotelice înainte de timpurile moderne sau, dacă a făcut-o, chestiunea nu a primit decât răspunsuri circumstanţiale. Chiar dacă Socrate, Platon şi Aristotel au ajuns să fie figuraţi parietal în ambianţe monastice şi ecleziastice din Oltenia sau Bucovina, ştim încă prea puţin despre cunoaşterea filosofiei greceşti printre români în vremurile dinainte de veacul al XVII-lea. Chiar şi numai atât arată în ce mod poate stimula lectura unei cărţi de felul acesteia căutările istorice din peisajul autohton şi în ce măsură abordările curajoase – fie ele şi „imprudente“ din punctul de vedere al istoriografiei oficiale – conduc la clarificări şi reluări ale scrutării ştiinţifice, chiar dacă nu întotdeauna şi la aranjamente confortabile în carieră.”

La o simplă căutare pe internet, după anumite sintagme, sursa ni s-a revelat: este vorba despre articolul Erezii medievistice, de Ovidiu Pecican, publicat în Observator cultural, în 14.10.2011. Cum textul integral este accesibil numai abonaţilor revistei de cultură, l-am găsit, pentru confruntare, prin Google Books, deoarece a fost publicat în volumul „Istoria de sub covor”. Reiese, după cum puteţi verifica atât prin link-uri, cât şi în imaginile din galeria foto, că recenzia lui Ovidiu Pecican este reprodusă în întregime, dar sub semnătura ENACHE TUŞA. Lipsesc citarea autorului real sau ghilimele.

Inversarea paragrafelor şi a cuvintelor – metoda de mascare a preluării textelor

Articolul imediat anterior, din 12 decembrie 2015, este dedicat volumului „Istoria secretă a lumii” de Jonathan Black.

După obişnuitul „Bun regăsit, dragi prieteni!” de început, Enache Tuşa continuă:

„Cartea pe care o prezentăm astăzi, „Istoria secretă a lumii“, este o incredibilă călătorie de-a lungul istoriei spirituale şi mitologice, o abordare a marilor momente ale lumii în spiritul conspiraţiei şi al societăţilor secrete. Acestea prezervă istoria şi dezvoltarea legilor misterioase care susţin viaţa, de-a lungul secolelor, în toate colţurile lumii, atât în Orient, cât şi în Occident.

20 de ani i-au trebuit lui Jonathan Black pentru a pătrunde misterul acestei istorii. În carte, cele mai importante evenimente ale istoriei lumii – de la Geneză până azi – experienţele umane, inexplicabile din punct de vedere convenţional, primesc o interpretare nouă, convingătoare. Trebuie doar să ne amintim „Pendulul lui Foucault“ sau „Dimineaţa Magicienilor“, pentru că vom întâlni în cartea lui Black personaje istorice celebre, care conspiră cu fiinţe neîntrupate şi alte animale fantastice, săvârşind miracole, rostind profeţii, totul spre a controla cursul istoriei.”

Căutare Google pe câteva fragmente şi iată ce ni se dezvăluie în Cotidianul.ro, articol publicat la 10 iulie 2010, sub semnătura Dianei Nedelcu:

„I-au trebuit 20 de ani lui Jonathan Black pentru a pătrunde misterul acestei istorii. Cartea “Istoria Secretă a Lumii” este o incredibilă călătorie de-a lungul istoriei spirituale şi mitologice, o abordare a marilor momente ale lumii şi din punctul de vedere al societăţilor secrete. Acestea prezervă istoria şi dezvoltarea legilor misterioase ce susţin viaţa, de-a lungul secolelor, împrăştiate peste tot în lume, atât în Orient, cât şi în Occident. Discrete.

În această carte, cele mai importante evenimente ale istoriei lumii – de la Geneză până azi -, experienţele umane, inexplicabile din punct de vedere convenţional, primesc o interpretare nouă, convingătoare. Amintiţi-vă “Pendulul lui Foucault” sau “Dimineaţa Magicienilor”, pentru că vom întâlni în cartea lui Black personaje istorice, celebre, care conspiră cu fiinţe neîntrupate şi alte animale fantastice, săvârşind miracole, rostind profeţii şi totul spre a controla cursul istoriei.”

Cu excepţia inversării celor două paragrafe şi a unor cuvinte („20 de ani i-au trebuit” în loc de „i-au trebuit 20 de ani”), textele sunt identice, doar că cel al Dianei Nedelcu a aparut cu mult inaintea articolului semnat de Tuşa.

Mai departe, însă, textul nu se mai potriveşte şi am avut speranţa că este original. Din nou căutare Google şi iată rezultatul:

Textul lui Enache Tuşa:

În ciuda titlului, care te duce cu gândul la cărţile lui David Icke, nu este vorba despre teoria conspiraţiei, deşi aproape un capitol întreg le este dedicat iluminaţilor şi masonilor. Cartea îşi propune, în schimb, să prezinte din plin varianta ezoterică a istoriei umane. Astfel,  „Istoria secretă a lumii“ dezvoltă ipoteze stranii, forţe oculte care au modelat punctele-cheie ale istoriei pe care noi o credeam mundane.

Cartea mai oferă informaţii şi despre personalităţi celebre, alchimişti sau vrăjitori, în ciuda reputaţiei lor de oameni raţionali. De remarcat, de la bun început, dimensiunile uriaşe ale volumului, ilustraţiile care însoţesc aproape fiecare pagină de text, precum şi secţiunea de ilustraţii color de la sfârşit. Concurând chiar şi cu o enciclopedie în domeniu, cartea se impune ca o lectură obligatorie pentru orice pasionat de ezoterism.”

Articolul semnat de Remus Bocioc, pe NemiraBooks.ro, blogul cititorilor Nemira, publicat la 19 aprilie 2010 :

In ciuda titlului, care te duce cu gandul la cartile lui David Icke, nu este vorba despre teoria conspiratiei, desi aproape un capitol intreg le este dedicat Iluminatilor si masonilor. Cartea isi propune in schimb sa prezinte din plin varianta ezoterica a istoriei umane. Astfel, Istoria Secreta a Lumii dezvolta ipoteze stranii, forte oculte care au modelat punctele cheie ale istoriei pe care noi o credeam mundane. Cartea mai ofera informatii si despre personalitati celebre, care au fost alchimisti sau vrajitori, in ciuda reputatiei lor de oameni rationali.

De remarcat de la bun inceput dimensiunile uriase ale volumului, superbele ilustratii care insotesc aproape fiecare pagina de text, precum si sectiunea de ilustratii color de la sfarsit. Concurand chiar si cu un DEX la dimensiuni si pret si poate si la valoarea continutului, cartea se impune ca o lectura obligatorie pentru orice pasionat de ezoterism.”

După cum se vede, Enache Tuşa a adăugat diacriticele, care lipsesc din textul original, publicat în urmă cu peste cinci ani, iar fragmentul „Concurand chiar si cu un DEX la dimensiuni si pret si poate si la valoarea continutului” este substituit prin „Concurând chiar şi cu o enciclopedie în domeniu”.

Am mai găsit Cartea zilei – Simone de Beauvoir, „Memoriile unei fete cuminți”, articol publicat la 5 decembrie 2015, deci cu încă o săptămână înainte, având asemănări izbitoare cu articolul CARTE: “Memoriile unei fete cuminti” de Simone de Beauvoir scris de Horia Picu, la 3 iunie 2012, în ziarul Sighet Online, metoda aplicată fiind aceeaşi, a inversărilor şi minimelor modificări.

Articolul Cartea zilei – Gheorghe Crutzescu – „Podul Mogoșoaiei – povestea unei străzi“, publicat la 23 februarie 2015, are fragmente identice cu Povestea unui bulevard: Calea Victoriei, publicat în Jurnalul.ro, în 25 noiembrie 2009, sub semnătura Monicăi Andronescu.

 

„Nu sunt copiate, sunt făcute de mine, efectiv”

21 decembrie, ora 12.48. I-am telefonat lui Enache Tuşa pentru a-l confrunta cu cele constatate de noi:

„Nu sunt copiate, sunt făcute de mine, efectiv”, a răspuns Enache Tuşa la o primă convorbire. I-am spus că, în urma verificării, am constatat, spre exemplu, că ultimul text este copiat cuvânt cu cuvânt după o recenzie a lui Pecican. „Unde asta? Uite, o să verific şi eu, dar, oricum, aia am publicat-o acum două – trei zile şi am verificat-o, am făcut pe ea lucrarea recenzie şi am discutat pe chestia asta”.

– „Deci este textul dvs.?”,

– „Da, ăla de acolo, acela publicat e textul pe care l-am… l-am… publicat în Ziua de Constanţa”.

– „Am verificat şi alte texte, par copiate din diverşi autori, din ziare…”, „Bine, o să sun puţin mai târziu şi vorbim, da?”

La ora 14, textul copiat după recenzia lui Ovidiu Pecican dispăruse de pe site-ul ziarului Ziua.

La 14.15, Enache Tuşa a telefonat, răspunsul său fiind următorul: „Plagiatul este atunci când eu iau ideile unor oameni şi le pun într-o lucrare, studiu, comunicare, capitol de carte sub care semnez, ştiinţific, că este contribuţia mea şi descoperirea mea. Or eu, aici, iau o carte care este a altui autor, o citesc, editurile astea mari, Humanitas, Corint, Polirom îmi spun aşa: «domnule, dacă se poate, ia cumva ideile sau cel puţin tenta recenziilor pe care le-am postat noi pe site pentru că vrem totuşi să fie o popularizare pozitivă» şi întotdeauna am făcut numai popularizări pozitive, nicidecum negative, da?, nu desfiinţez o carte.

Citeşte legea plagiatului! În momentul în care ai plagiat se constată că tu ai obţinut foloase, ai scris sub numele tău capitole de carte, propunând o nouă teorie ştiinţifică. Eu nu am nici un folos, nu primesc salariu de la Ziua. Şi nu am ce teorie să propun pentru că alea sunt nişte cărţi publice, eu ce fac acolo nu e cronică de carte, e o popularizare, se numeşte cartea zilei şi spun „băi, fraţilor, citiţi cartea asta şi uite ce zic oamenii ăştia despre ea”! Dacă vei fi mai atentă, o să vezi şi ghilimele din care citez, da? Eu nu am luat ideile nimănui. Acolo sunt impresiile mele, pur şi simplu, despre o carte. Nici măcar nu sunt chestii ştiinţifice de formare a unei opinii.”

Un alt argument prezentat de Enache Tuşa a fost acela că scrie din 2013 aceste texte şi este suspect că tocmai acum le-am sesizat. Mai precis, el crede că, din cauza implicării sale în susţinerea pretenţiilor unei organizaţii a aromânilor de a deveni minoritate etnică în cadrul statului român, a devenit o ţintă, iar această investigaţie ar fi rezultatul unui plan concertat împotriva sa. „Dacă vrei să începem un război, eu pot să fac şi lucrul acesta”, a mai spus el.

printscreen cartea zilei

Rubrica lui Enache Tuşa, Cartea zilei, după ce articolul care copiază recenzia lui Ovidiu Pecican a fost şters

La întrebarea referitoare la dispariţia de pe site a textului despre cartea  „Aristotel la Muntele Saint-Michel. Rădăcinile greceşti ale Europei creştine”de Sylvain Gouguenheim, Enache Tuşa a răspuns că probabil nu se deschide link-ul pe moment, declaraţie contrazisă de realitate – căci materialul a dispărut. Consemnăm şi îndemnul lui Enache Tuşa la adresa sussemnatei: „De ce nu o faci tu, spre exemplu, dacă spui că sunt proaste şi plagiate, de ce nu faci tu, că eşti absolventă de litere, fă-o tu mai bine ca mine!”

 

Probele materiale rămân

Potrivit juristului Marian Florescu (editor şi redactor a peste 200 de cărţi), care se raportează la textul legii, ar exista „trei elemente care trebuie identificate pentru existenţa plagiatului: 1) elementul material, preluarea unui text şi lipsa menţiunii citării textului preluat; 2) elementul intenţional, intenţia vădită de a prezenta textele preluate şi necitate ca fiind creaţie sau contribuţie personală; 3) lucrarea pretinsă a fi plagiată să fie originală”.

Examinând demersul lectorului universitar Enache Tuşa din această perspectivă, constatăm că: 1) elementul material există – majoritatea textelor sunt preluate cuvânt cu cuvânt, unele suferă modificări minore, iar autorii lor nu sunt citaţi; 2) elementul intenţional este dovedit prin asumarea de către Enache Tuşa, sub semnătură proprie, a paternităţii tuturor textelor care evident nu sunt scrise de el, precum şi prin încercarea de a masca preluarea, prin inversarea şi înlocuirea unor cuvinte; 3) nu avem indicii că lucrările pe care le-am detectat ca fiind sursa de „inspiraţie” a lui Enache Tuşa nu ar fi originale, mai ales când ne referim la autori de talia reputatului Ovidiu Pecican.

Absenţa elementelor citării nu ar putea fi justificată printr-o eroare de redactare, dat fiind că de la publicarea de către Enache Tuşa a respectivelor texte a trecut suficient timp pentru ca autorul să fi efectuat cuvenitele corecturi.

Comentarii

comentarii

Etichete: , , , ,

4 comentarii to “Directorul de imagine al Universităţii Ovidius din Constanţa – suspect de plagiat”

  1. Directorul de imagine al Universitatii Ovidius din Constanta - suspect de plagiat - Stiri si anunturi Says:
    Decembrie 22nd, 2015 at 5:30 pm

    […] omonima. Unele dintre aceste texte se inscriu in definitia plagiatului, scrie Alina Vasiliu pe blogul personal. Sursa: […]

  2. mariuta Says:
    Decembrie 22nd, 2015 at 8:34 pm

    domnul Tusa? mi-a cazut odata in mana o carte despre turci sau despre tatari, am rasfoit-o sa vad daca merita a fi citita si avea acolo un citat din Deleuze care era ca nuca in perete si mi-am zis, *citatul asta e bagat ca umplutura*, or cand ai in minte cunoasterea ca umplutura, de ce nu ai plagia? pai ce este plagiatul decat o umplutura?

  3. HORA IMPOSTORILOR - Constan?a noastr? Says:
    Ianuarie 18th, 2016 at 10:11 am

    […] o lun? în urm? scriam pe blogul meu un articol în care aduceam dovezi c? un anume Enache Tu?a, lector universitar, jurnalist, realizator ?i […]

  4. Hora impostorilor | România curat? Says:
    Ianuarie 18th, 2016 at 10:34 pm

    […] o lun? în urm? scriam pe blogul meu un articol în care aduceam dovezi c? un anume Enache Tu?a, lector universitar, jurnalist, realizator ?i […]

Comenteaza

Pagini