ENACHE TUŞA SAU DESPRE „REFACEREA VIRGINITĂŢII”

Sintagma din titlu nu îmi aparţine, dar este perfectă pentru descrierea ultimei acţiuni care are ca obiect articolul plagiat de lectorul universitar Enache Tuşa, director de imagine al Universităţii Ovidius din Constanţa (UOC), pe site-ul ziarului Ziua de Constanţa. Îl numesc plagiat pentru că nu ştiu cum altfel aş putea numi un articol luat cu copy-paste de la autorul real şi publicat sub semnătura altuia. Probabil ar trebui să zic „presupus plagiat” pentru că nu există o decizie a unei instanţe, dar mi se pare puţin ciudat să pun sub semnul întrebării o evidenţă. Este vorba despre recenzia «Sylvain Gouguenheim – Aristotel la Muntele Saint-Michel. Rădăcinile greceşti ale Europei creştine» publicată de Enache Tuşa la rubrica pe care o ţine în ziarul pomenit, Cartea zilei, copiată mot à mot (există un printscreen doveditor) după recenzia lui Ovidiu Pecican care a apărut în Observator cultural şi a fost inclusă apoi într-un volum. Citeste mai departe…

Etichete: , , , ,

Directorul de imagine al Universităţii Ovidius din Constanţa – suspect de plagiat

Emisiunea Cartea zilei de la televiziunea constănţeană Litoral TV, realizată de lectorul universitar Enache Tuşa, director de imagine al universităţii constănţene “Ovidius”, este dublată de publicarea unor texte pe site-ul ziarului Ziua de Constanţa, în rubrica omonimă. Unele dintre aceste texte se înscriu în definiţia plagiatului, conform legii 206/2004 modificată prin O.G. nr. 28/2011: Plagiatul – expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale.

Enache Tuşa este lector universitar la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice a Universităţii „Ovidius” din Constanţa (UOC) şi deţine funcţia de director de imagine şi comunicare al universităţii.

Este moderator la Litoral TV din Năvodari, realizând emisiunile Cultură pe coordonate – marţi de la 16.20, Cutia de viteze (o emisiune despre maşini) – sâmbătă, de la 16.20 şi Cartea zilei – duminica între 7 şi 8. Este invitat aproape permanent la emisiunea Vocile Constanţei de la Televiziunea locală Digi 24, jucând atât rolul de invitat principal, precum şi rolul de specialist, analist în diverse domenii, de la politică până la sociologie, istorie, etnologie, dialectologie.

Are un curricullum vitae care arată o asiduă preocupare pentru participarea la conferinţe naţionale şi chiar internaţionale, cunoscând, conform aceluiaşi CV, limbile străine rusă, engleză şi macedoneană (nu e clar care limbă macedoneană, slavă sau antică).

Emisiunea sa, Cartea zilei, prin care promovează lectura, prezentând cărţi din diverse domenii, este valorificată şi prin publicarea în ziarul Ziua de Constanţa.

Ar fi un efort lăudabil, dacă nu ar fi sabotat chiar în esenţa sa prin apariţia aici a unor texte scrise de alţi autori despre cărţile respective şi prezentate ca fiind ale lui Enache Tuşa. Citeste mai departe…

Etichete: , , , ,

“Şef, am mai făcut un ziar…”

24 august 2015 – într-un târziu, un alt început.

În 2010 am cumpărat domeniul constantanoastra.ro. Eram pe drum, la intrarea în Constanţa dinspre Valu lui Traian, când am văzut plăcuţa de la intrarea în oraş. Şi am realizat că aveam o senzaţie de scârbă când intram în oraşul meu. Mă întorceam într-o cloacă despre care scrisesem deja sute de articole şi care era într-un proces de infecţie de neoprit. Un oraş care a a fost la un moment dat confiscat de o grupare dubioasă şi pe care nu-l mai simţeam al meu, ci sub un fel de ocupaţie paşnică, dar devastatoare. Pentru că nu sunt o pesimistă depresivă, mi-am imaginat că la un moment dat vom reuşi să-l luăm înapoi. În perspectiva acelui moment, am cumpărat domeniul şi m-am întors peste câteva zile să fotografiez plăcuţa, ca să-i dau lui Cătălin modelul fontului pentru titlul ziarului online pe care, la un moment dat, urma să-l facem.  Citeste mai departe…

Etichete: ,

Menajeria de sticlă – scheletul unei amintiri

Nu ştiu dacă am mai spus-o, iar, dacă nu, o fac acum: în top-ul meu personal, Nina Udrescu a fost şi este cea mai bună actriţă din Constanţa. O ştiu de când eram copil şi ea era foarte tânără. Întotdeauna am crezut că, dacă ar fi plecat la Bucureşti, ar fi intrat în crème de la crème a actorilor români.

Orice ocazie de a o vedea pe scenă este un  privilegiu, mă încântă versatilitatea ei, vocea un pic nazală, chicotele de râs jucăuş, gravitatea, tristeţea sfâşietoare, felul în care trece de la o stare la alta fără nici un efort, naturaleţea pe scenă. Pare la ea acasă, mi-e greu să mi-o închipui în afara teatrului, mergând la piaţă sau la plimbare. Pe scenă trăieşte de fapt, acolo are strălucire. Pentru mine a fost supărător că a avut nişte ani în care nu a prea jucat, iar revenirea din acest moment este salutară.

Cu atât mai mult mă încântă un spectacol cu Nina Udrescu atunci când pe scenă se află cei aflaţi pe locul al doilea şi al treilea din topul meu personal, adică Lana Moscaliuc şi Marian Adochiţei. Citeste mai departe…

Etichete: , , , , , , ,

TEATRU ANTIC – FEMEI, TRAGEDIE ŞI RITM

De când am văzut „Metamorfozele iubirii”, spectacolul regizat de Liviu Manolache şi prezentat în premieră în week-end-ul care a trecut, mă tot gândesc cum ar putea înţelesurile, dincolo de ritm, muzică, lumini, dans, jocul bun al actorilor, să ajungă la cei care nu sunt atât de pasionaţi de mitologia grecească sau de tragedia antică. La adulţii care nu au învăţat aproape pe de rost Legendele Olimpului, chiar dacă erau în vogă pe vremuri, şi ştiu doar vag cine erau Electra, Antigona, Medeea şi Hecuba şi deloc cine era Praxagora… La adolescenţii care nu mai citesc şi habar nu au că a existat teatru antic, ba nu concep nici măcar că oamenii gândeau şi respirau înainte să fi apărut smartphone-urile. Citeste mai departe…

Etichete: , , , , , , , ,

REZERVA A INTRAT ÎN TEREN – Ce băiat, ce şut, ce dribling, ce bine preia pasele!

„Analiza este uneori un mijloc de a te dezgusta în detaliu de ceea ce este suportabil în ansamblu” – Paul Valéry

 

Decebal Făgădău nu-i ca ei. Chiar dacă e viceprimarul lor, chiar dacă e pesedist de frunte, nu-i ca ei. Aşa îmi spun foarte mulţi prieteni, încântaţi că Decebal Făgădău nu înjură procurori, nu consumă alcool (sau altceva) prin cluburi până nu mai poate să vorbească, nu doarme cu capul pe masă, nu umblă cu papuci între-degete şi budigăi la conferinţele de presă, nu se deghizează în sultan, nu schimbă femeile ca pe ciorapi, nu e arogant, nu e lăudăros, BA DIMPOTRIVĂ, e popular, politicos, pupă mâinile doamnelor, salută până şi femeile de serviciu de la Flora, e deferent cu oamenii urbei, le ascultă problemele şi încearcă să le rezolve (când nu poate, dispare ca măgaru-n ceaţă, dar măcar nu încearcă să dea impresia că a rezolvat, că e Mesia pe pământul Constanţei), e modest, civilizat, familist, întrucâtva cult, pare a avea gusturi mai rafinate decât salvamaru’ în materie de muzică, pare competent în problemele administrative, dă răspunsuri la obiect, ţine discursuri în care se îmbină formalismul cu originalitatea sobră, se irită mai greu… şi or mai fi calităţi pe care i le-am omis pentru simplul motiv că mă enervează. Citeste mai departe…

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

„Nişte năroji”, y compris un regizor care vrea să satisfacă toate gusturile

Mi-e din ce în ce mai greu să scriu despre premierele Teatrului de Stat Constanţa. Nu înţeleg alegerile care ţin de repertoriu, mă dezamăgeşte mereu simplitatea de mijloace – decorurile sărăcăcioase, rămân uimită că într-o sală atât de mică am probleme în a auzi şi înţelege toate replicile, iar publicul… oare sunt doar eu enervată când ţâşneşte la verticală îndată după ce răsună ultimul cuvânt din scenariu? Se întâmplă de parcă vor să ardă etapele, să-şi facă norma de aplauze şi de standing ovations şi să plece repede acasă. Nu este entuziasm acela care îi face să se ridice iute în picioare, fapt demonstrat de scurtimea intervalului de aplaudat, actorii fiind uneori nevoiţi să revină penibil la rampă, resuscitând artificial valul de admiraţie. Şi asta la premieră! Citeste mai departe…

Etichete: , , , , ,

Mlaştina înghite din nou. Şi o retractare

O să scriu acum doar o notă la un articol mai vechi al meu, Universitatea Ovidius din mlaştina tomitană, la care un cititor îmi comenta astfel: “Daca intre timp vor iesi la iveala ilegalitati despre unii despre care spuneti ca sunt modele, va veti retracta cuvintele?”.

Cineva mi-a adus aminte de cele scrise la momentul septembrie 2013, când fostul rector al UOC fusese arestat, iar Mihai Gîrţu se pregătea să candideze, avându-l alături pe denunţătorul lui Epure, Ţarălungă.

Ce altă dovadă că Marin Mincu avea dreptate când se referea la mlaştina tomitană decât aceea că smârcul îi înghite şi pe aceia pe care la un moment dat îi vedeam în afara lui. De fapt, pe unii îi înghite smârcul, alţii sunt parte componentă a mâlului urât mirositor care-i trage la fund pe toţi cei ce calcă pe-aproape.

Scriam atunci: “Mihai Gîrţu este copt, în opinia mea, să devină rector. Nu vreau să spun că nu ar fi alţi profesori merituoşi, dar faptul că Gîrţu l-a luat lângă el pe Ţarălungă, omul care l-a dărâmat pe Epure, arată limpede că vrea să lupte împotriva corupţiei din universitate, cel mai important şi lăudabil obiectiv.” Desigur că trebuie să retractez, să spun că m-am înşelat, de vreme ce Ţarălungă, devenit între timp consilier anti-corupţie (!!!) al noului rector Rugină, a fost arestat pentru luare de mită.

Am fost sfătuită să şterg articolul scris atunci, dar, de vreme ce l-am scris cu bună-credinţă, nu-l regret şi nu-mi asum vreo vinovăţie. Regret că UOC nu pare să iasă nicicum din mlaştina corupţiei, ci se afundă din ce în ce, şi spun că m-am înşelat considerându-l pe Ţarălungă (pe care nu-l cunosc personal) un exponent al anti-corupţiei. Poate şi dacă l-aş fi cunoscut m-aş fi înşelat, căci am tendinţa de a acorda oamenilor încredere, nu de a-i privi cu suspiciune, ceea ce reprezintă un defect în ziua de azi, în Constanţa, în România.

Retractez, dar nu e ruşinea mea, ci e ruşinea celor care au întărit încă o dată eticheta corupţiei pe firma universităţii.

Aşa cum le spun şi studenţilor mei, oricine se poate înşela, important este să ne recunoaştem greşelile şi să le corectăm cât mai repede.

 

Etichete: , , ,

Între Nobel şi Zece pentru România

Herta Müller s-a născut în România şi a luat premiul Nobel. Opera ei literară s-a hrănit din nenorocirile comunismului pe care le-a trăit nemijlocit. E ceea ce declara la prima ei conferinţă de presă după anunţarea premiului.

Spunea că de multe ori un scriitor nu îşi alege temele, ci temele îl aleg pe el, iar ea, cea evadată din lagărul comunist, nu se poate desprinde de coşmarul trăit în România, încă nu poate înţelege cum a putut dura atât şi cum a putut distruge o ţară. Tot în primele fraze, îi pomenea pe cei care au trăit alături de ea chinul, pe cei care nu mai sunt în viaţă şi au fost învinşi de sistem.

Nu am apucat să aud mai mult din răspunsurile laureatei premiului Nobel la conferinţa de presă transmisă în direct de Realitatea TV, pentru că producătorii au decis să o întrerupă. În studio era marele guru al presei româneşti, Cristian Tudor Popescu şi ţinea să-şi exprime dispreţul seniorial pentru asemenea premii acordate pe criterii politice, pentru scriitoarea care – a decis el brusc, în contradicţie cu evidenţa – nu a pomenit România în vorbele sale (de fapt, tocmai o menţionase, între primele cuvinte!), pentru aşa-zisa valoare literară a operei ei (pe care a recunoscut că NU A CITIT-O!!!), pentru că a ales să vorbească despre comunism şi nu a spus nimic despre mentorii săi literari sau despre curentul în care se încadrează opera ei (nu fusese întrebată!!! I se pusese întrebarea, în acelaşi trend care explică acordarea premiului Nobel prin motive care ţin de corectitudinea şi oportunitatea politică, dacă e vreo legătură cu aniversarea a 20 de ani de la căderea zidului Berlinului).

Repet, conferinţa de presă nu se încheiase, abia începuse; într-un colţ al ecranului o vedeam pe laureata premiului NOBEL vorbind la microfon, dar de auzit îl auzeam scuipându-şi veninul de laureat al premiului „Zece pentru România” pe Cristian Tudor Popescu. Nu-l interesa ce ar mai fi avut de spus scriitoarea, acum vorbea El!

După ce m-am enervat, mi s-a făcut o scârbă imensă… Chiar aşa, de ce ne-am bucura că un om care a scris împotriva regimului ce ne-a oprimat pe toţi a fost premiat cu cel mai prestigios trofeu din lume? De ce ne-am bucura că eforturile unui om care a făcut dizidenţă, a rezistat Securităţii şi a suferit din pricina rezistenţei au fost recunoscute pe plan mondial? De ce am admira sau am dori să cunoaştem o operă care s-a hrănit obsesiv din suferinţa adâncă şi durabilă a unei tinereţi strivite sub dictatură? De ce am putea gândi că asemenea eforturi creative sunt sublime căci slujesc o cauză, aceea a democraţiei şi deschid ochii celor care nu s-au confruntat cu plaga şi nu-i cunosc potenţialul malefic?

De ce n-am bagateliza suferinţa acestei femei şi nu ne-am gândi că din calcul rece şi oportunism a scris împotriva comunismului, vizând un premiu care nu mai are nicio valoare de vreme ce e politically correct? Mai dă-o-ncolo pe Herta Müller, ce poate să ne spună ea mai interesant decât guru CTP?!

Acesta a fost momentul în care m-am despărţit definitiv de admiraţia pe care am avut-o cândva nu pentru caracterul, ci pentru talentul lui jurnalistic. Oricine poate manifesta atâta dispreţ pentru un om şi o operă pe care NU LE CUNOAŞTE, oricine poate susţine un demers demolator împotriva unei persoane fără a prezenta vreun argument valid degeaba şi abuziv ţine un pix în mână. Şi poate că ar trebui să consulte un medic pentru a-şi conştientiza frustrările şi trata problemele psihice…

(Articol publicat pe blogul meu din Cuget liber, în 10 Octombrie 2009)

Etichete: , , ,

Manual de folosire a instrumentelor Răului

Am văzut House of Cards, ambele sezoane, a câte 13 episoade fiecare. Un film excelent, ATÂT de bine făcut!

Din cauza lui sunt sub o puternică şi negativă emoţie, de care încerc să scap scriind despre. Am spus că este un film atât de bine făcut, ceea ce înseamnă că prezintă excelent mizeria şi perversitatea umană, în toată diversitatea lor şi în toată incompletitudinea lor, care lasă loc de compasiune, de îndoieli şi de speranţă într-un strop de umanitate. Citeste mai departe…

Etichete: , ,

Pagini